Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul aducerii la Iaşi a moaştelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, marţi, 14 octombrie 2014:
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva de la Iaşi este împodobită anul acesta 2014 şi cu prezenţa în capitala Moldovei a moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, comemorat solemn anul acesta în întreaga ţară la împlinirea a 300 de ani de la decapitarea sa la Constantinopol (Istanbul) în 15 august 1714, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, chiar în ziua când Domnitorul Ţării Româneşti împlinea vârsta de 60 de ani.
Procesiunile cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în ultimele luni au adunat în jurul său zeci de mii de români din Muntenia, din Oltenia, din Ardeal, şi iată, acum, la această sfântă şi mare sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, adună la Iaşi, în rugăciune şi pioasă veneraţie, credincioşi din Moldova întreagă, din Bucovina, din Maramureş, din toată România şi de peste hotarele ei.
Comemorarea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi prezenţa sfintelor sale moaşte în toate cele trei provincii româneşti arată că lucrarea sfinţilor şi darurile lor minunate, primite de la Dumnezeu, nu încetează după mutarea lor în Împărăţia cea veşnică a Preasfintei Treimi, ci ele rămân permanent lucrătoare, sfinţitoare şi roditoare în Biserica luptătoare a lui Hristos pe pământ. Iar cultura şi arta brâncovenească luminează de peste 300 de ani spiritul creator al poporului român, după cum dărnicia voievodului în ctitorirea de locaşuri sfinte inspiră de peste trei veacuri generaţii de creştini să zidească şi să împodobească mereu biserici şi mănăstiri – lucrare atât de cultivată în vremurile noastre când poporul român credincios, cu multă jertfelnicie, consolidează şi înnoieşte ctitorii vechi, înalţă şi înfrumuseţează biserici noi, asemenea voievozilor de odinioară. De ce? Pentru că bisericile şi mănăstirile sunt cetăţi duhovniceşti de apărare a credinţei, a unităţii şi identităţii naţionale.
Credinţa creştină ortodoxă neclintită a Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu şi demnitatea sa de român iubitor de Ţară şi Neam au susţinut, au întărit şi au încurajat multe conştiinţe româneşti de-a lungul timpurilor grele, mai ales în vremea prigoanei comuniste. Lumina demnităţii româneşti a Martirilor Brâncoveni îi ajută şi azi pe mulţi să păstreze dreapta credinţă, îndeosebi pe cei strâmtoraţi de împrejurări potrivnice sau ispitiţi de avantaje materiale, de mirajul unei vieţi confortabile sau de obţinerea unor demnităţi trecătoare.
Prezenţa în Moldova a moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, după ce ele au poposit cu zece zile în urmă în Transilvania, ne arată că şi astăzi, la 300 de ani de la încununarea sa ca martir, el lucrează nevăzut, dar real, la promovarea unităţii neamului românesc.
Inspirat de idealul primei uniri a celor trei mari provincii româneşti, realizată de Mihai Viteazul în luna mai a anului 1600, Constantin Vodă Brâncoveanu a lucrat cu multă înţelepciune şi diplomaţie la realizarea mai temeinică a idealului marelui său înaintaş, însă nu prin acţiuni militare, ci prin credinţă şi cultură, dar şi prin legături de familie sau de prietenie.
El a cultivat şi consolidat unitatea limbii române prin susţinerea introducerii ei în Biserică şi în administraţie, prin sprijinirea celor cinci tipografii care au funcţionat în vremea sa, şi de sub teascurile cărora au ieşit multe cărţi de slujbă, de spiritualitate şi de învăţătură teologică în limba română, începând cu cel mai important monument al limbii noastre literare vechi, Biblia de la Bucureşti, din 1688. Acestea, circulând deopotrivă în Muntenia şi Dobrogea, în Oltenia şi Banat, în Transilvania şi Maramureş sau în Moldova şi Bucovina au avut un rol imens în păstrarea şi cultivarea unităţii naţionale. La traducerea Bibliei de la Bucureşti au contribuit, pe lângă fraţii munteni Radu şi Şerban Greceanu, şi ierarhi moldoveni ca Mitrofan al Huşilor şi Dosoftei al Moldovei.
Cu Moldova, Constantin Vodă Brâncoveanu a avut şi relaţii strânse, de familie, motivate nu doar prin raţiuni politice de stat, ci şi prin conştiinţa vie a frăţietăţii şi unităţii de limbă, de cuget şi simţire a românilor din vecinătate.
Astfel, Stanca, prima dintre fiicele lui Brâncoveanu, s-a căsătorit la 1 noiembrie 1692 cu principele Radu, fiul domnitorului moldovean Iliaş Alexandru Vodă, ultimul Muşatin.
Maria, cea de-a doua fiică a lui Brâncoveanu, s-a căsătorit, la 5 noiembrie 1693, cu principele Constantin Duca (Duculeţ), fiul domnitorului Gheorghe Duca al Moldovei, şi a devenit Doamna Moldovei în timpul domniei soţului ei, între anii 1693-1695 şi mama pruncului Şerban Constantin.
Ancuţa, o altă fiică a lui Brâncoveanu, s-a căsătorit, în anul 1705, cu postelnicul Nicolae Ruset (Rosetti), fiul vestitului vistiernic moldovean Iordachi Ruset, din familia domnitorului Moldovei Antonie Ruset.
Constantin, fiul cel mare al lui Brâncoveanu, s-a căsătorit în anul 1706 cu Aniţa, fiica stolnicului Ioan Balş din Moldova.
Ştefan, al doilea fiu al lui Brâncoveanu, s-a căsătorit în luna februarie a anului 1709 cu Bălaşa, fiica lui Ilie Cantacuzino sin Iordache Cantacuzino, vistierul din Moldova.
Radu, al treilea fiu al Sfântului Constantin Brâncoveanu, s-a logodit cu Maria, fiica lui Antioh Vodă Cantemir, în primăvara anului 1714. Însă moartea sa martirică, în 15 august 1714, la Istanbul, împreună cu tatăl său şi cu cei trei fraţi ai săi, avea să-i schimbe aşteptata cunună a nunţii cu o altă cunună, şi anume cununa muceniciei.
În anul 1703, marele vizir al Porţii Otomane a oferit lui Constantin Brâncoveanu şi tronul Ţării Moldovei, însă acesta a refuzat propunerea, cu un profund simţ al smereniei şi al responsabilităţii, cunoscând povara demnităţii de domnitor al unei ţări creştine, aflate sub stăpânire otomană. De aceea, a preferat prietenia cu Moldova în locul domniei în Moldova.
Născut în anul 1654, sub semnul morţii violente a tatălui său Matei, numit „Papa” Brâncoveanu, ucis de mercenarii seimeni răsculaţi, pe când el avea vârsta de un an, Constantin Brâncoveanu a fost crescut de rude şi a primit, împotriva voinţei sale, domnia Ţării Româneşti ca pe o cruce. În acest sens, Domnitorul Constantin Brâncoveanu scria oarecum profetic Ţarului Petru cel Mare al Rusiei, chiar la începutul domniei sale la Bucureşti, aceste cuvinte: “Slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpastele şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credinţă”.
Într-o lume de o instabilitate politică înfricoşătoare, când în timp de 25 de ani la Istanbul s-au perindat 4 sultani şi 23 de viziri, iar în Moldova s-au succedat 11 domnii şi 8 caimacamii, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu o domnie stabilă şi lungă de un sfert de veac. El a avut împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, 11 copii (patru fii şi şapte fiice), strălucitori prin educaţie şi neclintiţi în credinţă, fiind un model de familie creştină.
Sprijinitor al lucrării Bisericii din ţara lui, protector al Ortodoxiei oprimate din Imperiul Otoman, susţinător şi ocrotitor al românilor ortodocşi din Transilvania asediată de prozelitism eterodox, ctitor de biserici şi mânăstiri, patron generos al artei, culturii, tiparului şi şcolii, diplomat iscusit şi înţelept în apărarea şi promovarea păcii, Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne pentru toţi românii de pretutindeni un model de smerenie în faţa lui Dumnezeu, de demnitate înaintea oamenilor, de fermitate neclintită în credinţă, de fidelitate în familie, de conducere înţeleaptă în fruntea ţării, în societate şi în relaţiile cu alte popoare. Iar toate aceste virtuţi ale sale au fost încoronate cu neveştejita cunună cerească a muceniciei sau a martiriului, pentru care Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar, în anul 1992.
Iată, iubiţi pelerini, de ce Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu poposeşte, în aceste zile ale pelerinajului moaştelor sale prin ţară, şi la Iaşi, în capitala Moldovei, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceşti doi mari sfinţi, deşi au trăit în locuri şi timpuri diferite, au avut totuşi în comun credinţa puternică, unită cu iubirea jertfelnică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, arătate mai ales în multă rugăciune, milostenie şi îndelungă răbdare.
Iubiţi pelerini,
Trăim astăzi momente deosebite de binecuvântare şi bucurie duhovnicească, pe care Duhul Sfânt, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, le dăruieşte pelerinilor şi prin venirea moaştelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu la Iaşi.
În aceste zile de mare sărbătoare şi comuniune sfântă în jurul Sfinţilor lui Dumnezeu, vă felicităm pe toţi cei prezenţi la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şi ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească evlavia şi osteneala, râvna şi dărnicia, cu darurile Sale cereşti, bogate şi netrecătoare, cu sănătate şi fericire, cu pace şi bucurie, cu ajutor în familia şi în activitatea dumneavoastră, cu ani mulţi şi binecuvântaţi, pentru a spori în credinţă şi în iubire frăţească, în sfinţenie şi fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria sfinţilor şi dobândirea mântuirii. Amin.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
