Pelerinajul cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam continuă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în postul Adormirii Maicii Domnului, după datină, în judeţul Galaţi, sute de preoți și mii de credincioși participă la pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Adam. După ce, în perioada 1 – 4 august, icoana Maicii Domnului a fost purtată în procesiune la mai multe parohii din cadrul Protopopiatului Tg Bujor, pe teritoriul căruia se află și Mănăstirea Adam, în dimineața zilei de 5 august icoana a ajuns și în protopopiatul Galați.

La primele ore ale dimineții, ”Sfânta de la Adam” a fost primită de credincioșii parohiilor  ”Înălțarea Domnului” și ”Sfânta Cruce”, după care a fost întîmpinată de mulțimea evlavioasă a credincioșilor parohiei  ”Sf. Daniil Sihastrul și Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, din  cartierul Aviaţie, (Micro 39 C) care, chiar în această zi își cinstesc ocrotitorul ceresc.  De asemenea, pelerinajul cu icoana Maicii Domnului a continuat și la parohiile ”Sf. Dumitru”, ”Mavromol” și la majoritatea comunităților parohiale gălățene, înnoptând la parohiile ”Precista” (5 august) și ”Sf. Ana” (6 august). La Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, sfânta icoană a Maicii Domnului a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală, după care a mângâiat credincioșii de la Biserica Greacă din Galați, la ziua hramului, a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Începând cu seara zilei de 7 august, pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului va continua în Protopopiatele Covurlui, Tecuci și Nicorești până în ajunul Adormirii Maicii Domnului când Icoana va reveni la mănăstirea Adam unde, Chiriarul Dunării de Jos va oficia slujba Privegherii și Prohodul Maicii Domnului.

În cadrul pelerinajului, icoana, recunoscută pentru darul de a aduce ploaie la vreme de secetă, dar şi pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, purtată pe brațe de preoți, este întâmpinată de credincioșii din peste 50 de comunități parohiale și mănăstirești ale protopopiatelor Galați, Tecuci, Tg Bujor, Covurlui și Nicorești,

În fiecare parohie, pe parcursul închinării credincioșilor care vin să mulţumească lui Dumnezeu, prin Maica Preacurată, şi să-I ceară ajutor în suferinţele şi necazurile lor, un sobor de preoți din parohiile învecinate, săvârșesc Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului, iar acolo unde Sfânta Icoană rămâne peste noapte, în biserica parohială este săvârșită slujba Privegherii, urmată, a doua zi, dis de dimineață, de Sfânta Liturghie.

***

Icoana Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Adam veghează la bunul mers al vieții creștinești de la Dunărea de Jos de la mijlocul  secolului al XVI-lea, în anul 1559, fiind adusă de un călugăr din Răsărit. Ea a stat la temelia ridicării uni schit și apoi, în anii 1652 – 1653 a bisericii lui Adam Movilă, al cărui sit a fost descoperit în anul 2009.

Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta de la Adam”, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie.

IMG_0760

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…