Slujbă de Priveghere la Patriarhie: Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cinstit pe Colina Bucuriei

Sute de credincioşi au participat în această seară, 25 octombrie 2016, pe Dealul Patriarhiei, la slujba Privegherii închinată Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Slujba a fost oficiată, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti.

În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre jertfa martirilor şi a mărturisit faptul că Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost unul dintre aceşti nenumăraţi mărturisitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos.

priveghere-3Iubirea ca a lui rămâne înscrisă în sinaxarele Bisericii, în tradiţia ei şi în inimile credincioşilor care nu au uitat pe marii sfinţi şi mărturisitori între care se află la loc de cinste şi Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, a subliniat Preasfinţia Sa.

Trebuie să învăţăm din iubirea martirilor, din dragostea lor faţă de Dumnezeu, chiar şi din dragostea lor faţă de cei care îi persecutau. Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie este o mare sărbătoare a Bisericii care ne aduce aminte că ei, prin jertfa pe care au făcut-o, au dobândit şederea dimpreună cu Domnul Slavei în Împărăţia Sa cea netrecătoare. Trebuie să recunoaştem că noi iubim adeseori mai mult lucrurile care trec şi nu ne asemănăm lor, ci rămânem departe, mai întotdeauna, de lucrurile esenţiale şi de dragostea pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat-o. De aceea, când îl cinstim pe unul dintre martirii Bisericii, dintre mărturisitorii iubirii Mântuitorului Hristos faţă de lume şi faţă de noi, trebuie să învăţăm din râvna, dragostea, răbdarea şi din iertarea lor, a spus Preasfinţia Sa.

Sfinţii sunt prietenii şi nădejdea Bisericii, a mai precizat ierarhul:

Sfinţii martiri sunt ocrotitorii Bisericii şi le cerem ocrotirea aşa cum îi cerem şi ocrotirea Marelui Mucenic, prieten şi mărturisitor şi următor al Domnului, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pe care îl rugăm să ocrotească cetatea şi ţara noastră, Biserica, slujitorii ei şi pe cei care îl urmează pe Domnul indiferent unde s-ar afla ei; să îi ajute pe cei care în aceste vremuri sunt mărturisitori cum a fost şi el în urmă cu mai bine de 1600 de ani, pentru că sunt multe locuri din lume unde se mai varsă sânge de martir.

Mâine, 26 octombrie 2016, în ziua de cinstire a Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfânta Liturghie va fi oficiată în altarul de vară al Catedralei de: Înaltpreasfinţitul Părinte Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia din Grecia, împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, și cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente