Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poieniţa

În Parohia Poieniţa din Protopopiatul Paşcani se va desfăşura duminică, 9 august 2015, începând cu ora 17:00, un eveniment misionar, centrat pe aducerea spre închinare a moaştelor Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

Cu acest prilej, un sobor de preoţi va săvârşi Taina Sfântului Maslu, slujbă care aduce mângâiere sufletească şi trupească credincioşilor. Momentul de rugăciune va include şi Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac, precum şi rugăciuni de binecuvântare a pelerinilor.

Pelrinajul cu sfintele moaşte reprezintă deja o tradiţie în Parohia Poieniţa, după cum a declarat părintele paroh Marius-Ionuţ Tabarcea: „Organizat pentru al şaptelea an consecutiv, evenimentul transformă de fiecare dată parohia noastră într-un mic centru de pelerinaj atât pentru enoriaşi, cât şi pentru credincioşii din împrejurimi. An de an, pelerinii au participat cu drag la sfintele slujbe săvârşite în sobor de preoţi, având, totodată, ocazia să se închine unor mari sfinţi: Sf. Mc. Haralambie – 2009, un veşmânt al Sf. Cuv. Parascheva – 2010, Sf. Ap. Toma, Sf. Mc Trifon, Sf. Mihail Mărturisitorul , Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Teodor Studitul, Sf. 10 Mucenici ucişi în Creta, Sf. Anastasia – 2011, Sf. Ioan cel Nou şi Sf. Ap. Filip – 2012, Sf. Nectarie Taumaturgul – 2013, un fragment din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi 14 părticele din sfinte moaşte (Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. Bartolomeu, Sf. Arhid. Ştefan, Sf. Ap. Iacob cel Mic, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Mc. Mina, Sf. Mc. Haralambie, Sf. Mc. Iacob Persul, Sf. Mc. Trifon, Sf. Mc. Varvara, Sf. M. Mc. Marina, Sf. Mc. Paraschevi) – 2014“.

La biserica din Poieniţa se poate ajunge pe două trasee: DJ 208 I – Paşcani-Blăgeşti-Vânători, după localitatea Gura Bâdiliţei, la intrarea în localitatea Hârtoape, pe partea dreaptă sau DJ 208 – Paşcani-Lespezi (15 km) – se virează dreapta pe DJ 208 N – Lespezi-Vânători (8 km) – se vireaza dreapta pe DJ 208 I – Vânători-Paşcani până în localitatea Hârtoape (7 km).

Comentarii Facebook


Știri recente