Pelerin în căutarea luminii – Arhim. Timotei Aioanei

La Editura TRINITAS a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul Pelerin în căutarea luminii, avându-l ca autor pe Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale și Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Așa cum remarcă autorul în Prefață lucrarea „cuprinde articole, evocări, gânduri izvorâte din adâncul inimii, scrise în anii 2010-2011, unele dintre ele publicate de cotidianul Ziarul Lumina și alte periodice”.

Totodată, Pelerin în căutarea luminii „încearcă, asemenea unui novice timid, să afle bucuria în marea cea învolburată a acestei vieți. Pelerinul are în față un drum lung, sinuos, care duce de multe ori pe margini de prăpastie. Nu privește decât spre Cer, spre Lumină și cere permanent ajutor Celui care poartă de grijă tuturor”, mai arată Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei.

Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), prin comandă pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor și mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente