Pe urmele Sfântului Ioan Iacob Românul, la Darabani

Parohiile Bașeu-Hudești și Mlenăuți au organizat, pe 22 august 2013, un pelerinaj pe urmele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Activitatea s-a derulat în cadrul parteneriatului Biserică-Școală, pe care cele două parohii l-au încheiat cu Școala Gimnazială Hudești, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Copiii din parohiile Bașeu – Hudești și Mlenăuți, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani, au beneficiat, în cea de-a 22-a zi a lunii august, de un pelerinaj gratuit în zona Darabanilor. Cei 20 de elevi au mers astfel „pe urmele Sfântului Ioan Iacob Românul”, care s-a născut pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Prima oprire a fost la Casa memorială „Sfântul Ioan Iacob” din Crăniceni. Aici, copiii au aflat viața sfântului de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 100 de ani. Copiii au recitat poezii compuse de Sfântul Ioan Iacob și au rămas mirați de simplitatea, dar și bogăția duhovnicească cuprinse în aceste mărgăritare lirice. Au sărutat cu evlavie fragmentul din metaniile sfântului și au văzut care este diferența dintre modul de trai al începutului de secol XX și posibitățile de acum. Pelerinii s-au îndreptat apoi spre Mănăstirea Eșanca, unde protos. Bartolomeu a vorbit copiilor despre viața în mănăstire. Părinții parohi de la Bașeu și Mlenăuți, împreună cu duhovnicul Mănăstirii Eșanca, au oficiat apoi slujba Acatistului Sfântului Ioan Iacob. Părintele Andrei Iulian de la parohia Bașeu – Hudești a rostit o cateheză despre viața în mănăstire și despre viețuirea călugărilor. „Am fost sprijiniți de prof. Mirela Mirăuță, directorul Școlii Hudești, de pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, de pr. Ioan Șusu, parohul din Crăiniceni, de stavrofora Petronia Ilaș, stareța Mănăstirii Eșanca, de pr. Dumitru Avârvării, parohul Bisericii „Sf. Nicolae” din Darabani, de Gabriela Balahură, muzeograful Casei memoriale din Crăiniceni, și de Victor Teioșanu, muzeograful Casei memoriale „Leon Dănăilă” din Darabani”, a spus pr. Iulian Andrei, care a coordonat, împreună cu pr. David Dan Stoian, de la parohia Mlenăuți, pelerinajul închinat Sfântului Ioan Iacob.

„Am simțit ajutorul Sfântului Ioan Iacob în acest pelerinaj”

Pelerinajul a continuat la Darabani la Biserica „Sfântul Nicolae”, monument istoric, ctitoria lui Theodor Balș, întemeietorul orașului Darabani, și la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din oraș, care poartă și hramul Sfântului Ioan Iacob. O oază de cultură a fost, la final, vizitarea Muzeului „Academician Leon Dănăilă” din Darabani, realizată în cinstea unui om extraordinar care este în viață. „Copiii au fost impresionați atât de icoanele vechi valoroase și de o frumuseșe aparte, cât și de multitudinea de tablouri, unele având ca autor pictori renumiți. În acest muzeu se remarcă echilibrul dintre viața simplă, dusă de neurochirurgul acad. Leon Dănăilă în copilăria sa, crescut pe prichiciul vetrei, reprezentată de o cameră în manieră țărănească, și darul minunat cu care l-a înzestrat Dumnezeu, vizibil prin multitudinea de trofee așezate toate într-o altă cameră. Muzeograful Victor Teișanu a făcut o expunere cu accente moralizatoare, pe înțelesul copiilor, a vieții lui Leon Dănăilă, fiind interesant cum Dumnezeu face minuni cu copiii proveniți chiar și din medii sărace. Am simțit ajutorul Sfântului Ioan Iacob în acest pelerinaj. De aceea, ne-am dori să începem noul an catehetic în parohiile Bașeu și Mlenăuți, odată cu începerea anului bisericesc”, s-a exprimat pr. Andrei Iulian.

Comentarii Facebook


Știri recente