Patriarhul României la Academia Română de Ziua Culturii Naționale

La Academia Română a avut loc, astăzi, 15 ianuarie 2013, o sesiune dedicată Zilei Culturii Naționale și poetului național Mihai Eminescu. La acest eveniment a participat și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

La finalul sesiunii, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare și a caracterizat desfășurarea întrunirii prin dictonul „sufletul culturii este cultura sufletului”: „Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care contribuie în mod constant la promovarea culturii naționale, desigur, în context internațional. Pentru noi Eminescu este un român modern în orice împrejurare, care evită în același timp dizolvarea românului într-un internaționalism invadator și izolarea lui într-un provincialism autosuficient. Această atitudine se poate cultiva constant prin discernământ critic în selectarea valorilor și prin spirit creator în realizarea sintezelor vitale și binefăcătoare nu doar pentru individ, ci și pentru națiune”, informează Radio TRINITAS.

Tot aici s-au aniversat și 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

„Noi considerăm că el reprezintă poporul fiindcă a iubit poporul. Nu poate cineva reprezenta un popor dacă nu-l iubește, deci trebuie să interiorizeze valorile lui. Însă, fiind și ziua Culturii Naționale considerăm că temelia culturii românești este cultul, având de fapt aceeași rădăcină. Prin cult noi cultivăm relația cu Dumnezeu Creatorul în prezența creației și prin cultură cultivăm relația cu creația în diversitatea ei în prezența Creatorului. Aceasta este cultura care are în ea parfumul veșniciei. Cât privește relația lui cu Biserica a citit cărțile bisericești, s-au găsit însemnări ale lui, cunoștea slujbele noastre bisericești și s-a inspirat din ele, mai ales din cântările de la înmormântare. Are o afirmație semnificativă spunând că Biserica Ortodoxă este mama spirituală a poporului român care a plămădit literatura noastră veche, limba română și a apărat-o”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel după cum informează TRINITAS TV.

Evenimentul a fost organizat de Secția de Filologie și Literatură, Secția de Științe Istorice și Arheologie și Fundația Națională pentru Știință și Artă și a reunit academicieni, politicieni, oameni de cultură, dar și elevi de la liceele bucureștene. Cu această ocazie au fost prezentate operele fundamentale apărute în anul 2012 și au fost acordate Premiile Fundației Naționale pentru Știință și Artă.

Comentarii Facebook


Știri recente