Patriarhul României l-a întronizat pe noul Mitropolit al Banatului

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României l-a întronizat, astăzi, 28decembrie 2014, în Catedrala mitropolitană din Timişoara pe Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan în demnitatea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan a fost ales de Sfântul Sinod în data de 16 decembrie ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului în urma vacantării acestui scaun ca urmare a trecerii la Domnul a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu în data de 29 septembrie 2014 şi care a condus Mitropolia Banatului vreme de 52 de ani.

La eveniment au fost prezenţi înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi din lumea academică şi culturală, numeroşi preoţi, călugări şi credincioşi.

Sfânta Liturghie şi slujba de întronizare au fost oficiate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu un sobor de ierarhi după cum urmează: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lukian, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara, Preasfinţitul Părinte Sofronie,Episcopul ortodox român al Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Daniel, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Preasfinţitul Părinte Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice rânduită la Duminica după Naşterea Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat învăţăturile ce reies din aceasta.

“Lectura evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu prin îngerii Săi ajută pe oameni când aceştia sunt smeriţi şi singuri şi că Dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de copilul Iisus ca un tată adoptiv. De aici învăţăm că totdeauna copiii au nevoie atât de afecţiunea mamei cât şi de afecţiunea tatălui, chiar dacă tatăl este adoptiv. Nu era suficientă afecţiunea mamei. Prin aceasta Dumnezeu ne arată binecuvântarea Lui asupra familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume întrucât Adam şi Eva formau prima familie umană tot aşa şi acum Mântuitorul lumii, noul Adam, vine în lume într-o familie ca să vindece lumea de păcatul neascultării de Dumnezeu şi de moartea despărţirii de El. Astăzi, familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea”, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre importanţa instituţiei familiei în societatea contemporană.

„Într-o vreme în care unii părinţi îşi abandonează copiii, iar unii copii uită de părinţii lor lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei pentru a păstra şi cultiva darul sfânt al vieţii pământeşti dăruită de Dumnezeu spre a se pregăti în această viaţă pentru dobândirea vieţii veşnice cereşti. Aşadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească familia, să ocrotească şi să înmulţească iubirea soţilor întreolaltă, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii ca toţi să simtă că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc şi că în familia credincioasă se pregăteşte mântuirea omului”, a mai arătat Patriarhul României.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a citit Gramata patriarhală. Apoi, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan însemnul rangului mitropolitan mantia, crucea și engolpionul, precum și camilafca cu cruce, cârja arhipăstorească și l-a întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat credincioşii în noua sa demnitate.

În cuvântul de instalare, Patriarhul României a evocat vrednicia noului Mitropolit al Banatului.

„Înaltpreasfinţite Părinte Ioan, unele din aceste aspecte pastorale prezentate succint aici le-aţi împlinit în cei 20 de ani de activitate pastorală într-o zonă a României în care românii sunt minoritari, însă înţelepciunea şi curajul, dragostea de Biserică şi neam, hărnicia şi dărnicia pe care le-aşi cultivat şi fructificat până acum vă vor fi de mare folos în noua slujire pastorală din banat în care intraţi acum. Experienţa unei convieţuiri paşnice cu alte etnii şi cu alte confesiuni religioase din Harghita şi Covasna va fi de mare folos în promovarea relaţiilor de bună convieţuire cu alte etnii şi confesiuni din Banat unde alături de români convieţuiesc de secole germani, sârbi, maghiari, evrei, iar mai recent şi mulţi italieni. Ca înţelept arhipăstor al Bisericii din Banat veţi constata ca şi în Transilvania că iubirea părintească sinceră arătată ierarhilor din mitropolie, preoţilor, monahilor şi credincioşilor din Eparhie este cea mai sfântă lucrare de arhipăstorire a oamenilor pe calea mântuirii spre Împărăţia iubirii şi fericirii eterne a Preasfintei Treimi. Hristos Domnul Capul şi Arhipăstorul veşnic al Bisericii Sale să vă ajute să aveţi bucuria lucrării duhovniceşti roditoare în această mitropolie întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, a spus Preafericirea Sa.

În numele monahilor, clericilor şi credincioşilor Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, a adresat un cuvânt de felicitare noului arhipăstor.

„Osteneala celor 20 de ani de muncă, „din straja dimineții și până în noapte”, în eparhia Covasnei și Harghitei s-a concretizat în ridicarea din temelii a zeci de biserici și mănăstiri, sute de lăcașuri de cult fiind renovate și redate slujirii, fără a uita să „așezați preoți prin cetăți”, cum îl îndemna Apostolul Pavel pe ucenicul său Timotei, episcopul Efesului, cu ajutorul cărora ați menținut aprinsă flacăra credinței noastre dreptmăritoare în sufletul vrednicilor credincioși și ați păstrat, totodată, identitatea românească.După acești 20 de ani de aspre nevoințe, multe numai de Dumnezeu știute, încununate de rodnice împliniri, bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și ale multor preoți, monahi și credincioși bănățeni, V-a ales, V-a chemat și V-a rânduit să deveniți arhipăstorul unei eparhii cu o istorie bogată și prea de multe ori greu încercată, eparhie unde Evanghelia a fost adusă de negustorii, soldații și funcționarii romani și despre care grăiesc peste veacuri, piesele paleo-creștine din secolele III-IV, descoperite aici de către arheologi”, a spuspr. Ionel Popescu

Apoi, dl. Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte a adresat de asemenea, un mesaj de felicitare pentru Mitropolitul Banatului, asigurându-l de tot spirjinul în lucrarea de păstorire a Bisericii din Banat.

La final, Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului a mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.

„Cu ziua de azi trec din Mitropolia Ardealului în cea a Banatului, dar rămân statornic în credinţa mea şi în dorinţa sinceră de a-I sluji lui Dumnezeu şi Bisericii neamului nostru românesc. Îi asigur de tot respectul meu pe toţi cei ce locuiesc în Banat chiar dacă sunt de un alt neam şi de o altă credinţă. Nădăjduiesc într-o bună colaborare spre binele tuturor celor ce locuiesc aici în acest binecuvântat pământ al Banatului. Întind o mână caldă şi prietenoasă fraţilor noştri aflaţi dincolo de frontiera de sud-vest a ţării şi îi asigur de dragostea şi de preţuirea mea. Las cuvânt de mângâiere preoţilor, cinului monahal şi credincioşilor din Eparhia munţilor pe care nu-i voi uita în rugăciunile mele. Dumnezeu să fie cu mine şi cu toţi cei ce astăzi îmi sunt încredinţaţi spre păstorire”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

După ceremonia de întronizare, a urmat un schimb de daruri. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a dăruit noului mitropolit mai multe volume editate de Patriarhia Română şi o cruce de binecuvântare. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a oferit Întâistătorului Sfintei noastre Biserici o icoană a Sfântului Proroc Daniel. Credincioşii au primit din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române iconiţe cu praznicul Naşterii Domnului.

La final, soborul arhiereilor, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, au ieşit pe esplanada Catedralei Mitropolitane, iar noul mitropolit al bănăţenilor i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.

Comentarii Facebook


Știri recente