Patriarhul României în mijlocul copiilor de la Centrul „Sfânta Sofia”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat miercuri, 23 decembrie 2015, Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia, unde a fost întâmpinat cu bucurie de copiii și angajații așezământului. Pentru a marca evenimentul, cei mici au pregătit un mic recital de colinde.

„Suntem bucuroşi că în fiecare an învăţaţi ceva nou şi aveţi mai multă bucurie şi mai mult curaj. Aţi făcut progrese foarte mari. Vă felicităm pe voi şi tot personalul care are aici grijă de voi cu multă pasiune şi pricepere şi veţi fi misionari în România şi în toată Europa. Avem nevoie de tineri inteligenţi şi harnici. Vă dorim sărbători fericite şi Moş Crăciun să fie tot timpul darnic cu voi şi voi să fiţi tot timpul harnici la învăţătură şi buni la suflet şi să arătaţi în jur multă bucurie şi multă dragoste faţă de Biserică, faţă de familie şi faţă de şcoală”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit TRINITAS TV.

Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniță Sofia al Arhiepiscopiei Bucureștilor oferă asistență pentru 35 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, proveniți din familii defavorizate.

Patriarhul României a admirat lucrările realizate de copii în cadrul atelierelor de creație de la centru, i-a binecuvântat și le-a oferit daruri de Crăciun.

Comentarii Facebook


Știri recente