Patriarhul României în Duminica Tomii: Cel ce are credință primește bucurie

Patriarch Daniel on St Thomas Sunday: He who has faith receives joy

În ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, stavropighie patriarhală.

Sărbătoarea din 23 aprilie 2017 a adus o bucurie sporită, a spus Părintele Patriarh, deoarece ziua cinstirii Sfântului Gheorghe a coincis cu Duminica Tomii, a doua după Paști.

În prima parte a predicii transmise de Radio Trinitas, Patriarhul Daniel a vorbit despre credință, ca dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat.

Învățăm din evanghelia de astăzi că Iisus fericește nu pe cei care L-au văzut înviat, ci pe cei care au crezut, deși nu L-au văzut, arătând prin aceasta că credința este o cunoaștere dincolo de vederea trupească, a evidențiat Preafericirea Sa.

Această cunoaștere mai presus de simțurile trupești este o relație vie cu Dumnezeu. Credința este o pregustare a ceea ce a fost făgăduit și o confirmare a realităților nevăzute, a explicat Patriarhul, redând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice» (2 Corinteni 4, 18).

Dumnezeu, Cel nelimitat, nematerial și netrecător nu poate fi văzut cu ochii noștri trupești limitați. Dar adesea, El se adaptează capacității noastre reduse de cunoaștere și se descoperă sub diferite forme: trimite îngeri și proroci, care vestesc voia Lui în lume, iar în zilele de pe urmă a trimis pe Însuși Fiul Său cel veșnic, Care din iubire pentru noi S-a făcut om, a adăugat Părintele Patriarh.

În continuare, Patriarhul Daniel a explicat faptul că Mântuitorul după Înviere nu a revenit la viața pământească, asemenea lui Lazăr, de aceea s-a arătat când și când, timp de patruzeci de zile, spre a încredința pe Apostoli de Învierea Sa.

După Înălțare, a subliniat Patriarhul României, Duhul Sfânt ni-l face prezent pe Hristos nu în fața noastră, ci în noi și cu noi, devenind viața vieții noastre.

Precum Duhul Sfânt era prezent în Hristos cât era Om pe pământ, după pogorârea Duhului Sfânt, Hristos este prezent în Duhul Sfânt, în Biserica Sa, până la sfârșitul veacurilor.

Credința este această capacitate spirituală de a simți pe Dumnezeu prezent în viața Bisericii. Această prezență este simțită de cei care Îl iubesc pe Hristos, chiar dacă nu-l văd fizic. Iar cel ce are credință primește bucurie.

Pentru această credință, spune Patriarhul citându-l pe Sfântul Apostol Pavel, «dobândim ca răsplată mântuirea sufletelor noastre», adică unirea omului muritor cu Dumnezeu Cel Nemuritor.

În a doua parte a omiliei, Patriarhul României a dat exemplu de cultivare a credinței prin viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Preafericirea Sa a amintit de cinstirea deosebită acordată acestui martir, în toate Bisericile dar mai ales în țara noastră, unde avem localități ce îi poartă numele: orașele Sfântul Gheorghe, Sângeorz și Giurgiu.

Totodată, după exemplul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care purta chipul acestui mucenic pe steagurile sale de luptă, Forțele Terestre ale Armatei Române îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Gheorghe.

Patriarhul Daniel a precizat de asemenea, o altă dovadă a cinstirii Sfântului serbat. În prezent douăsprezece țări creștine îl consideră patron spiritual pe Marele Mucenic: Anglia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia și Serbia.

În final, Întâistătătorul Bisericii noastre a adresat urări de bine celor care își serbează onomastica:

Ne rugăm Sfântului Gheorghe să ocrotească pe toți cei care îi poartă numele, îi felicităm dorindu-le ani mulți cu sănătate, bucurie, ajutor de la Dumnezeu, credință multă și fapte bune!

© Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente