Patriarhul României: Cei doi orbi din Capernaum devin pentru noi dascăli ai recunoștinței

După ce săvârşim binele să nu aşteptăm răsplată de la oameni, să nu ne mândrim cu fapta cea bună şi să nu aşteptăm laude de la cei cărora le-am făcut bine, a fost îndemnul Patriarhului României adresat credincioşilor în această duminică, a şaptea după Rusalii. Afirmațiile au fost făcute astăzi, 07 august 2016, după Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VII-a după Rusalii înfăţişează două vindecări minunate, săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi şi a unui mut (vezi textul mai jos). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, în cuvântul său, învăţăturile ce reies din textul evangheliei. Patriarhul României a evidenţiat importanţa credinţei în dobândirea mântuirii, dar şi necesitatea recunoştinţei în relaţia noastră cu Dumnezeu.

Iisus ascultă rugăciunea celor infirmi sau bolnavi; El ne învaţă că trebuie să avem credinţă atunci când îi cerem ajutorul şi ne învaţă, de asemenea, ca după ce săvârşim binele să nu aşteptăm răsplată de la oameni, să nu ne mândrim cu fapta cea bună şi să nu aşteptăm laude de la cei cărora le-am făcut bine. Dumnezeu din ceruri va răsplăti celor care săvârşesc binele din iubire milostivă şi smerită. Aceşti doi orbi care au fost vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos devin pentru noi dascăli ai recunoştinţei spontane. Ei au devenit misionari ai credinţei, adică vestitori ai iubirii milostive ai lui Dumnezeu şi învăţm de la ei să mulţumim lui Dumnezeu, să arătăm recunoştinţă, să îl mărturisim pe El ca fiind binefăcătorul, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai spus că din Evanghelia de astăzi se desprind 4 învățături duhovnicești. Patriarhul României a subliniat importanţa faptelor bune, a credinţei şi a recunoştinţei în viaţa oamenilor şi a arătat că invidia este o boală grea a sufletului.

În primul rând, vedem că Iisus ascultă şi ajută pe cei care îi cer ajutorul său pentru credinţa lor sau pentru credinţa celor apropiaţi, celor aduşi la El spre vindecare. În al doilea rând, vedem că viaţa şi sănătatea omului sunt daruri de la Dumnezeu pentru care trebuie să mulţumim lui Dumnezeu cu recunoştinţă. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că invidia fariseilor era o boală a sufletului mai grea decât orbirea şi muţenia celor vindecaţi de Iisus, deoarece, în timp ce poporul se minuna şi se bucura că Iisus vindecă pe cei bolnavi, fariseii invidioşi pe Iisus se întristau şi Îl denigrau zicând că alungă demonii cu puterea demonilor. În al patrulea rând, vedem din Evanghelia de astăzi că predicarea sau binevestirea Evangheliei trebuie însoţite de fapte bune faţă de cei neajutoraţi, pentru că Iisus străbătea oraşele şi satele, cetăţile din Ţara Sfântă binevestind Evanghelia Împărăţiei Cerurilor vindecând toată boala şi neputinţa din popor. Aceste adevăruri importante, fundamentale din evanghelia de astăzi luminează credinţa şi viaţa noastră creştină, a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viaţa deosebită a Sfintei Teodora de la Sihla, sfântă de neam român, cinstită astăzi în Biserica noastră. Preafericirea Sa a subliniat nevoinţa aspră a Cuvioase Teodora în munţii Sihlei.

Această sfânta mare a poporului român a trăit în a doua jumătate a secolului al 17-lea şi primele trei decenii ale secolului al 18-lea. A vieţuit viaţă aspră în apropierea schitului Sihla de astăzi. S-a nevoit într-o peşteră, care astăzi îi şi poartă numele, peştera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. S-a ostenit în post şi rugăciuni de toată noaptea, lacrimi şi mii de metanii departe de lume. Numai cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă.

La final, Patriarhul Daniel a făcut urări de bine şi de mântuire tuturor femeilor care poartă numele cuvioasei Teodora.

Tuturor femeilor care poartă numele de Teodora le dorim ani mulţi cu sănătate, bucurie şi să o aibă ocrotitoare şi pildă de viaţă sfântă în smerenie şi multă evlavie.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

***

Duminica a 7-a după Rusalii

(Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)
Matei 9, 27-35

În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se ţineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Foto: Ziarul Lumina

Preluare audio: Radio TRINITAS

 

Comentarii Facebook


Știri recente