Patriarhul României: „Biserica nu desparte ştiința medicală de ştiința duhovnicească a vindecării”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat miercuri, 27 iulie 2016, la Mănăstirea Techirghiol, de hramul Bazei de tratament Sfântul Pantelimon din cadrul Centrului Social-Pastoral Sfânta Maria și al Paraclisului așezământului monahal.

În cuvântul rostit numeroşilor credincioşi Preafericirea Sa a spus că avem nevoie de credinţă şi rugăciune când omul caută vindecare. De asemenea, trebuie să unim tratamentul medical cu tratamentul duhovnicesc al rugăciunii.

Biserica nu desparte ştiinţa medicală de ştiinţa duhovnicească a vindecării. Astăzi, aproape în toate spitalele din România există şi o capelă care are ca ocrotitor pe unul sau mai mulţi sfinţi tămăduitori şi vindecători de boli. Aceasta arată că Biserica împreună cu oamenii care au învăţat medicina conlucrează pentru vindecarea, alinarea suferinţelor celor bolnavi. Dacă boala este incurabilă şi nu se vindecă, de mare folos este vindecarea sufletului de păcate. Nu totdeauna, dar foarte adesea multe din bolile trupeşti sunt şi urmarea bolilor sufletului. De aceea, noi cerem ca deodată cu iertarea păcatelor să se dăruiască şi vindecare de suferinţă, de boli. Este important să unim tratamentul medical cu tratamentul duhovnicesc al rugăciunii, al Sfântului Maslu, al Spovedaniei, al Împărtăşirii mai dese cu Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie, pentru că Sfânta Euharistie se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, spre vindecare şi mântuire, a explicat Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a îndemnat la final pe toți părinții trupeşti și pe cei duhovnicești să contribuie mai mult la creșterea și educația copiilor în iubirea milostivă a Mântuitorului pentru noi, oamenii.

Viaţa Sfântului Pantelimon ne îndeamnă astăzi ca şi cei ce sunt părinţi trupeşti şi cei ce sunt părinţi duhovniceşti să contribuie mai mult la creşterea şi educaţia copiilor în credinţa, în iubirea milostivă a lui Hristos pentru oameni. Părinţii trupeşti şi părinţii duhovniceşti au chemare şi responsabilitate deosebite de a aduce pe copii şi tineri la Hristos, doctorul sufletelor şi al trupurilor, izvorul vieţii veşnice, izvorul bucuriei netrecătoare, izvorul darurilor care îl fac pe om asemenea cu Dumnezeu prin sfinţenie şi bunătate, prin milostivire, prin facerea de bine. «Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este» (n.red.: Luca 6, 36), spune Mântuitorul Iisus Hristos, a mai evidenţiat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La Sfânta Liturghie au participat sute de credincioși veniți la Baza de tratament.

(Preluare Radio TRINITAS)

***

Baza de tratament Sfântul Pantelimon, din cadrul Centrului Social-Pastoral Sfânta Maria din Techirghiol, a fost deschisă în anul 2000. Între anii 2007 – 2009 a fost modernizată cu aparatură medicală de ultimă generație.

Comentarii Facebook


Știri recente