Patriarhul României: Asumarea Crucii este calea mântuirii în Hristos

Patriarhul Daniel

Asumarea Cruci este responsabilitatea fiecărui creștin care dorește să se mântuiească. Ea este semnul biruinței și principiul mărturisirii credinței, a arătat Patriarhul României în cuvântul de învățătură rostit în paraclisul reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În cuvântul rostit, Preafericirea Sa a subliniat importanța asumării crucii în vederea mântuirii .

Evanghelia duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci ne arată că asumarea Crucii este calea mântuirii în Hristos. În primul rând ea ne arată că potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos grija cea dintâi a omului trebuie să fie mântuirea sufletului, adică unirea lui cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice. În al doilea rând, mântuirea se dobândește prin credința liberă, prin voința liberă a omului de a crede în Hristos și de a împlinii voia Lui în viața sa. În al treilea rând, mântuirea însemană lepădarea de sine, asumarea sau purtarea crucii vieții și urmarea lui Hristos, a spus Patriarhul României.

De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat importanța asumării crucii ca principiu de înoire duhovnicească.

Din toate acestea vedem că, de fapt, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că taina Crucii nu se referă doar la crucea pe care a purtat-o El pe drumul Golgotei până la răstingnire, ci crucea lui Hristos devine principiu de viață nouă pentru orice creștin, și anume un principiu de înoire duhovnicească profundă pentru a dobândi  iubirea lui Hristos cea sfântă, a spus Preafericirea Sa.

***

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

Marcu 8, 34-38 și 9, 1

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viața, o va pierde, iar cine îşi va pierde viața sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente