Patriarhul României a inaugurat prima Şcoală Postliceală Sanitară din Biserica Ortodoxă Română

The first Healthcare School of the Romanian Orthodox Church opened by Patriarch Daniel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a inaugurat joi, 15 septembrie 2016, prima Şcoală Postliceală Sanitară a Bisericii. Instituţia este parte componentă a Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti şi îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie.

Ambele instituţii de învăţământ şi-au deschis astăzi porţile pentru noul an şcolar. Festivitatea a început cu o slujbă săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În cuvântul rostit, Patriarhul României le-a vorbit celor prezenţi despre responsabilitatea pe care o avem în ajutorarea aproapelui.În această zi binecuvântată să mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor persoanelor prin care Dumnezeu lucrează şi au devenit mâinile iubirii Sale milostive în ajutorarea şi promovarea activităţilor Seminarului Teologic Liceal Nifon Mitropolitul din Capitală. Noua şcoală care se deschide astăzi, Şcoala Postliceală Sanitară, este foarte necesară pentru a arăta, prin contribuţia Bisericii, în cooperare cu Inspectoratul Şcolar General din Capitală şi cu Primăria Sectorului 4, că sănătatea fiind un dar de la Dumnezeu trebuie deodată păstrat, cultivat şi recuperat atunci când darul acesta se degradează, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit celor care au susținut deschiderea unei școli sanitare în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti și a subliniat necesitatea acesteia.

În contextul României de astăzi, această cooperare este cu atât mai necesară cu cât se simte o lipsă acută de cadre medicale. Foarte mulţi medici au plecat în străinătate şi, de asemenea, asistenţii sau asistentele medicale sunt în număr prea mic pentru nevoile reale ale ţării noastre. Această Şcoală Postliceală Sanitară este o necesitate şi în acelaşi timp un sprijin şi o bucurie de cooperare. Este o bucurie a cooperării dintre Biserică şi autorităţile de stat în care cultura medicală se îmbină cu o cultură spirituală a sufletului. Rugăciunea preotului din spital completează ştiinţa medicală astfel încât omul suflet şi trup să primească binecuvântare de la Dumnezeu pentru însănătoşire şi pentru mântuire, mântuirea însemnând unirea omului cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice. Chiar şi atunci când boala este incurabilă, spiritualitatea este foarte necesară pentru a-l pregăti pe om în vederea unirii lui cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Audio: Radio TRINITAS

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente