Patriarhul României a adresat o invitaţie stereţei mănăstirii Pokrovsky de a vizita România pentru a împărtăşi din bogata sa experienţă duhovnicească şi misionară

Patriarhul Daniel a adresat duminică după Liturghie o invitaţie verbală stereţei mănăstirii Pokrovsky de a vizita România. Apreciind activitatea misionară desfăşurată la aşezământul monahal aflat sub ocrotirea Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel invitat-o pe stavrofora Teofania de a veni în țara noastră pentru a împărtăşi din bogata experienţă duhovnicească şi misionară pe care o desfăşoară prin intermediul mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului – Pokrovsky.

Sub coordonarea egumenei Teofania de-a lungul timpului au fost demarate numeroase proiecte sociale și filantropice la mănăstirea moscovită. Din anul 2004, în incinta așezământului monahal funcționează un orfelinat care găzduiește 40 de fete cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. În 2005 a început reconstrucția hotelului mănăstirii care a fost sfințit și inaugurat de Patriarhul Kirill în 2015. Însă, odată cu aceste proiecte majore a fost acordată o atenție sporită și vieții duhovnicești, astfel că în anul 2014 numărul obștii monahale a ajuns la 50 viețuitoare.

Părintele Patriarh Daniel a spus despre maica stareță că este un exemplu vrednic de urmat deoarece a reușit să îmbine viața duhovnicească cu activitatea misionară.

Stavrofora Teofania, pe numele de mirean Miskina Olga Dmitrievna, s-a născut în data de 2 iulie 1965. La 22 de ani a intrat în obștea mănăstirii Koretsky din Ucraina, iar în 1988 a fost chemată la Patriarhia Moscovei. În 1995 a fost tunsă în monahism la mănăstirea Pokrovsky de Patriarhul Alexei al II-lea, primind numele de Teofania, iar din 1998 este stareță a mănăstirii. De-a lungul timpului, pentru activitatea misionară bogată a primit numeroase ordine și distincții dintre care menționăm:

  • Dreptul de a purta cruce pectorală (2003);
  • Ordinul Sfântul Apostol Marcu din partea Patriarhului Teodor al Alexandriei (2012);
  • Ordinul Sfânt Împărăteasă Olga, Întocmai cu Apostolii acordat de Patriarhului Kirill (2015);

Comentarii Facebook


Știri recente