Patriarhul Kirill va participa la aniversarea independenței Bulgariei

Preafericitul Părinte Patriarh Kirill va vizita Biserica Ortodoxă Bulgară în perioada 2-4 martie, anunță serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei.

Patriarhul Rusiei vizitează Bulgaria la invitația Patriarhului Neofit pentru a participa la evenimentele aniversare dedicate împlinirii a 140 de ani de la eliberarea Bulgariei de stăpânirea otomană.

În cadrul vizitei, va avea loc o coliturghisire a Întâistătătorilor Bisericilor Rusă și Bulgară la Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Sofia.

Patriarhul Kirill va aduce cinstire memoriei soldaților căzuți pentru eliberarea Bulgariei în timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878 și va oficia o rugăciune la biserica monument cu hramul Nașterea Domnului.

În comunicatul serviciului de presă al Patriarhiei Moscovei se menționează faptul că Patriarhul Kirill va avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților de stat ai Republicii Bulgare.

Foto: Stoyan Vasev/Tass

Comentarii Facebook


Știri recente