Patriarhul Irineu al Serbiei aniversează 85 de ani

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României adresat Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei cu ocazia aniversării zilei de naştere:

București, 28 august de 2015

Preafericirii Sale,

Preafericitului Părinte IRINEU,

Arhiepiscop de Peć,

Mitropolit de Belgrad-Karlovci şi

Patriarh al Serbiei

Preafericirea Voastră,

Vă felicităm călduros cu ocazia celei de a 85-a aniversări a zilei de naștere a Preafericirii Voastre și Vă asigurăm încă odată de iubirea noastră frățească în Hristos și deosebita noastră prețuire pentru activitatea misionară și pastorală întreprinsă de Preafericirea Voastră în slujba Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Activitatea îndelungată și rodnică a Preafericirii Voastre de mai mult de 40 de ani în demnitatea episcopală, incluzând cei peste 5 ani de la alegerea și întronizarea ca Patriarh al Serbiei, sunt dovada certă a hotărârii și dăruirii Preafericirii Voastre de a sluji cu devotament poporul ortodox sârb și unitatea întregii Biserici Ortodoxe.

În numele membrilor Sfântului Sinod, al clerului și credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română, Vă adresăm urările noastre calde și frăţeşti de sănătate și ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să Vă dăruiască Preafericirii Voastre darurile Sale duhovnicești cele bogate!

Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu aleasă prețuire și frățească dragoste în Hristos-Domnul,

† DANIEL

Patriarhul României

***

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, s-a născut în data de 28 august 1930, în localitatea Vidova de lângă oraşulČačak, Serbia. În luna octombrie 1959, după terminarea studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad, este tuns în monahismla MănăstireaRakovica,de către Patriarhul Gherman al Serbiei.

În data de 14 iulie 1974, este hirotonit Episcop de Moravica, fiind numit Episcop Vicar Patriarhal. În anul 1975 a fost ales Episcop de Niş, deţinând această demnitate până în data de 22 ianuarie 2010, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a ales Arhiepiscop dePeć,Mitropolit de Belgrad-Karlovci şi Patriarh al Serbiei.

Comentarii Facebook


Știri recente