Patriarhul Ierusalimului împlineşte 65 ani

Patriarhul Ierusalimului

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea aniversează astăzi 65 ani.

Patriarhul Ierusalimului s-a născut la Gargalianoi, Grecia, în anul 1952.

Urmează cursurile şcolii Patriarhale din Oraşul Sfânt, pe care o absolvă în 1970. În data de 28 iunie a aceluiaşi an a fost tuns în monahism de Patriarhul Benedict I al Ierusalimului. În data de 1 iulie 1970 a fost hirotonit diacon, apoi peste 5 ani a primit harul preoţiei.

În perioada 1975 – 1978 a studiat la Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La întoarcerea sa în Ierusalim a fost  numit secretar şef la Cabinetul Patriarhal şi profesor la Şcoala Patriarhală de la Ierusalim. Între 1981 – 1986 a studiat la Universitatea din Durham, Anglia.

În 1986 a fost numit secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului şi responsabil al Biroului de Presă al Patriarhiei. În perioada 1991-1996 a slujit ca stareţ al Mănăstirii din Cana Galileii.

A fost ales membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului în anul 2000, calitate în care a îndeplinit mai multe misiuni (delegat al Patriarhiei Ierusalimului la Moscova, apoi responsabil bisericesc pentru Qatar, apoi membru al Consistoriului Bisericesc şi Mare Eclesiarh al Bisericii Învierii din Ierusalim).

A fost hirotonit Arhiepiscop al Taborului în februarie 2005. În data de 9/22 august 2005 a fost ales Patriarh al Bisericii Ierusalimului şi întronizat în 9/22 septembrie 2005, cu numele de Teofil al III-lea.

La invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în perioada 24-27 octombrie Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a fost prezent la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Vizita Patriarhului Ierusalimului în România – Basilica.ro

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului s-a aflat în România în perioada 24-27 octombrie 2014. Vizita a fost prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi a avut loc la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Vineri 24 octombrie 2014 Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, întâmpinată pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni Delegaţia…

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Anuarul Liturgic și Tipiconal 2018

Anuarul Liturgic și Tipiconal 2018 a apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Pe lângă rânduiala slujbelor bisericești din fiecare zi a anului, lucrarea cuprinde calendarul ortodox precum și informații legate de organizarea…