Patriarhul Ecumenic – Doctor Honoris Causa al Universităţii din Perugia, Italia (Video)

Patriarhul Ecumenic

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a primit luni, 19 septembrie 2016, titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) din partea Universităţii Perugia, Italia.

01Evenimentul s-a desfăşurat, începând cu ora 11:00, în Aula Magna a Universităţii în prezenţa a numeroase oficialităţi. Dintre personalităţile prezente menţionăm: Prof. Giovanni Paciullo, rectorul Universităţii, Cardinalul Gualtiero Bassetti, Arhiepiscopul Perugiei, Prof. Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii Sant’Egidio.

Laudatio a fost rostit de preşedintele comunităţii Sant’Egidio, Prof. Marco Impagliazzo.

Profesorul italian a elogiat personalitatea Patriarhului Bartolomeu evidenţiind că acesta este un ambasador al păcii. Profesorul Marco Impagliazzo a făcut referire la întâlnirea din anul 1994, de la Istanbul, dintre Patriarhul Bartolomeu şi reprezentanţi ai altor comunităţi religioase din Orientul Mijlociu în urma căreia a fost semnat documentul intitulat „Declaraţia de la Bosfor”. În acest document, după cum precizează profesorul Impagliazzo, se menţionează că „orice război purtat în numele religiei este un război purtat împotriva religiei”

Totodată, preşedintele comunităţii Sant’Egidio a subliniat implicarea Sanctităţii Sale în protejarea mediului înconjurător:

În studiile sale, Patriarhul Bartolomeu a aprofundat temele regăsite în Teologia Ortodoxă privind protejarea mediului înconjurător, subliniind dimensiunile respectării habitatului nostru comun şi ale responsabilităţii comportamentelor care afectează lumea. În cartea sa din anul 2007 (Cosmic Grace, Humble Prayer: The Ecological Vision of the Green Patriarch Bartholomew I) explică motivele pentru care susţine protejarea mediului înconjurătior: „poate părea neobişnuit ca primul între liderii Bisericii Ortodoxe să manifeste atât de multă grijă faţă de problemele de mediu. Răspunsul se regăseşte în faptul că Biserica Ortodoxă susţine că toată creaţia lui Dumnezeu, atât cea spirituală, cât şi cea materială, este „bună foarte”, iar omenirea trebuie să preţuiască  frumoasa lume dăruită de Dumnezeu nouă, să o administreze în calitate de protectori şi îngrijitori ai acesteia, şi nu precum nişte conducători aroganţi şi  iraţionali.

Făcând refereire la cuvântul Axios care se rosteşte la hirotonia unui Ierarh, Laudatio a fost încheiat prin cuvintele: Sunteţi vrednic să faceţi parte din  consiliul academic al Universităţii Perugia pentru studiile voastre, angajamentul neobosit în vederea susţinerii păcii, dialogului şi a protejării mediului înconjurător.

***

Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei).

A studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul) la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania).

În anul 1961 a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Ecumenic Atenagora, devenind după trecerea la cele veşnice a acestuia principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I. În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton de Calcedon, devine Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, este ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an.

Surse:

santegidio.org

unistrapg.it

Comentarii Facebook


Știri recente