Patriarhul Ecumenic a primit vizita Patriarhului Bisericii Ortodoxe a Bulgariei

Patriarhul Ecumenic a primit duminică vizita Patriarhului Bulgariei. Întâlnirea dintre Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Preafericitul Părinte Neofit s-a desfăşurat în Sala Tronului din cadrul Reşedinţei Patriarhale din Constantinopol, informează amen.gr.

Patriarhul Bulgariei a fost însoţit de: IPS Mitropolit Gabriel de Lovech, IPS Mitropolit Naum de Ruse, IPS Mitropolit Ciprian de Stara Zagora.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Patriarhul Ecumenic şi-a exprimat bucuria în legătură cu această întâlnire şi a făcut referire la evenimentul principal care a prilejuit prezenţa Patriarhului Bulgariei pe teritoriul Turciei, şi anume redeschiderea Bisericii bulgare Sfântul Ştefan din Istanbul, cunoscută drept Biserica de Fier.

Suntem încântaţi deoarece vizita Preafericirii Voastre are loc cu ocazia unui eveniment foarte plăcut şi anume restaurarea integrală a bisericii Sfântul Ştefan aflată nu departe de aici. Este un eveniment major pentru oraşul nostru, pentru Patriarhia Ecumenică, pentru parohia bulgară şi pentru toată Ortodoxia, a spus Patriarhul Ecumenic.

Biserica-de-fier din Istanbul a fost redeschisă duminică, la şapte ani de la începerea lucrărilor de restaurare.


Lăcaşul de cult în formă de cruce a fost construit în 1898. Plăcile prefabricate din fier care se regăsesc în componenţa bisericii a fost realizate în Viena, între anii 1893-1896. Cântărind nu mai puţin de 500 de tone, acestea au fost transportate pe şlepuri, pe Dunăre şi apoi pe Marea Neagră, de la Viena la Constantinopol. Scheletul bisericii a fost realizat din oţel pur.

Foto credit: Amen.gr

Comentarii Facebook


Știri recente