Patriarhul Daniel: slujba de sfințire a unei biserici ortodoxe este slujba de sfințire a unei noi porți a cerului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat duminică în cadrul slujbei de târnosire a noii biserici a Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol că „slujba de sfințire a unei biserici ortodoxe este slujba de sfințire a unei noi porți a cerului”.

„De aceea am bătut în porți și am zis: ridicați căpetenii cerești porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice ca să intre Împăratul slavei”, a menționat Patriarhul României.

Din soborul slujitor au făcut parte Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos și Episcopul Visarion al Tulcii.

În cuvântul prilejuit de această slujbă, Preafericirea Sa a vorbit celor prezenți despre însemnătatea târnosirii unui lăcaș de cult și despre istoria construirii acestei Biserici.

Patriarhul Daniel a subliniat că „Biserica este în formă de cruce pentru că Sfânta Cruce arată iubirea Sfintei Treimi pentru lume așa cum s-a dăruit ea în Hristos și prin Hristos”.

În Biserică avem icoana Împărăției Cerurilor, în care Sfânta Treime, împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții din toate timpurile ne arată fericirea și bucuria comuniunii veșnice.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a spus că „în Biserică primim trei mari daruri”.

Primul dintre cele trei daruri enumerate de Preafericirea Sa este „darul iertării păcatelor”, cel de al doilea „fericirea de a asculta și de a împlini cuvântul lui Dumnezeu, iar cel de al treilea mare dar este „arvuna vieții veșnice”.

De aceea Biserica este poarta cerului și casa lui Dumnezeu, a menționat Patriarhul Daniel.

Pentru a scoate în evidență importanța Bisericii în viața unui creștin, Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus că „noi trebuie să pregătim mergerea noastră în patria cerească în timpul vieții pământești prin Biserică. Viața pământească este numai una și este deosebit de prețioasă”.

Construirea lăcașului de cult

Patriarhul Daniel a evocat celor prezenți câteva din momentele importante în consolidarea bisericii sfințite duminică, 9 decembrie 2018:

„Construcția bisericii a început în anul 2000 prin sfințirea locului, dar lucrările propriu-zise au început în anul 2003. Iată acum după 15 ani de zidire și de împodobire am ajuns să sfințim această biserică în anul Centenar al Marii Uniri, dar și când se împlinesc 90 de ani de la înființarea, în vremea primului patriarh al României, a stavropighiei patriarhale de la Techirghiol”.

Preafericirea Sa a mărturisit că biserica „are o deosebită frumusețe prin echilibrul ei” deoarece „este concepută din punct de vedere arhitectural în stilul muntenesc, dar, desigur, adaptat timpului prezent”.

„În 2009 au fost amplasate turlele și tot atunci a fost sfințit Paraclisul de la demisolul bisericii”, paraclis care „are hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Proroc Moise, fiind singura biserică din România cu acest hram”, a menționat Părintele Patriarh.

Referindu-se la pictura interioară a lăcașului de cult, Patriarhul a spus că a durat trei ani, iar aceasta „a continuat afară sub formă de mozaic, prin ocnițele de sub acoperiș, care prezintă în general sfinți români”.

Dorim prin această pictură să arătăm că stavropighia patriarhală pune accentul pe comuniunea Sfinților români din toate timpurile și din toate locurile, a evidențiat Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul a atras atenția că „toate icoanele din iconostas sunt pictate de maicile din mănăstire”.

Ele „au căutat ca tot ce este făcut aici să fie spre slava lui Dumnezeu, spre frumusețea din lumea aceasta care trimite spre frumusețea cerească”, a spus Părintele Patriarh.

La final, maica Lucia Roşu a fost hirotesită stavroforă.

De asemenea, scretarul de stat al Ministerului Cultelor, Victor Opaschi a primit distincția Crucea Patriarhală pentru mireni.

Mai multe fotografii de la eveminent aici.

Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente