Patriarhul Daniel a participat la recepţia de la Cotroceni, organizată de Ziua Europei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat miercuri la recepţia organizată la Palatul Cotroceni de Preşedinţia Românei, cu prilejul Zilei Europei.

După intonarea imnurilor Europei şi al României, Preşedintele Klaus Werner Iohannis a ținut un discurs.

Președintele României a subliniat ce impact a avut proiectul Uniunii Europene asupra continentului.

„Proiectul european a schimbat fundamental continentul nostru. Este una dintre cele mai puternice idei politice articulate vreodată care a transformat Europa într-o zonă de pace și de prosperitate”, a spus Excelenţa Sa.

În cuvântul său, Preşedintele Iohannis a apreciat că „Europa este pentru România marea familie alături de care împărtășește valori, aspirații și un drum comun de dezvoltare”.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai cultelor din România, foşti şefi de stat, Primul Ministru al României, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi alte personalităţi.

La 9 mai 1950, ministrul francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, a propus crearea unei structuri supranaţionale capabile să ofere stabilitate şi pace în Europa postbelică, dar şi prosperitate economică.

Astfel, a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, structură care treptat s-a transformat în ceea ce astăzi este Uniunea Europeană. România este membră UE din anul 2007.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente