Patriarhul Daniel a oferit salvamontiștilor din Bușteni echipament montan

Salvamontiștii din Buşteni au primit în joi, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, echipamente montane complete, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit în luna septembrie, când a fost sfinţit locul pentru Biserica Eroilor de pe platoul Bucegi.

Darurile au fost înmânate de arhimandritul David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman, după Sfânta Liturghie, informează Ziarul Lumina.

Starețul mănăstirii a spus că darurile au fost oferite atât pentru „sprijinirea activităților organizate cu ocazia punerii pietrei de temelie pentru Biserica Eroilor de pe platoul Bucegi din 15 septembrie 2018, dar și pentru osteneala și munca depusă pentru salvarea turiștilor aflați în pericol”.

Pe lângă echipamentul care cuprinde: bocanci, geci, pantaloni, bluze de corp, mănuși și căciuli necesare activității montane în perioada de iarnă, salvamontiștii au primit icoane şi calendare.

Echipa Salvamont Bușteni activează pe platoul Bucegi – Refugiul Salvamont Bușteni, construit în anul 2009.

Activitatea de salvare cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile Salvamont, căutarea persoanelor dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentaţilor sau a bolnavilor la prima unitate sanitară.

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente