Patriarhia Ecumenică și-a cinstit fondatorul, pe Sfântul Apostol Andrei

Patriarhia Ecumenică și-a cinstit vineri fondatorul, pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, prin oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală din Constantinopol prezidată de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

La Sfânta Liturghie au participat mai mulți ierarhi constantinopolitani, dar și reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe locale.

Credința întărește respectul dintre oameni

„Dumnezeu este prezent acolo unde există iubire și solidaritate,” a spus Patriarhul Bartolomeu în omilia de vineri.

„Adevărata credință, care se apropie de om pe baza originii sale divine și cu referire la destinul său veșnic, întărește respectul dintre oameni, duhul slujirii, lupt pentru pace și dreptate,” a continuat Sanctitatea Sa.

Importanța comuniunii euharistice

În cuvântul său din Catedrala Sfântul Gheorghe din Fanar, Patriarhul Bartolomeu a făcut referire la importanța comuniunii euharistice.

El a vorbit despre decizia Bisericii Ruse de a întrerupe comuniunea euharistică cu Patriarhia Ecumenică, opunându-se deciziei de oferire a autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

„În acest caz, Euharistia, evenimentul central al vieții bisericești, este folosit independent de unitatea în credință cu multă ușurință, ca mijloc de exercitare a presiunii pentru o presupusă păstrare a unității Ortodoxiei”, a afirmat Patriarhul Ecumenic.

Patriarhul Bartolomeu s-a referit și la dialogul Bisericii Ortodoxe cu romano-catolicii care, potrivit Sanctității Sale, ușurează mărturia creștină comună în lumea contemporan care este afectată de fundamentalismul religios.

Mesajul Papei Francisc

Slujba a fost asistată și de o delegație a Vaticanului condusă de Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor, care a transmis mesajul Papei Francisc cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul Patriarhiei Constantinopolului.

Potrivit Radio Vatican, papa a scris că „ambele Biserici, cu un sentiment de responsabilitate față de lume, au simțit chemarea urgentă, care implică fiecare dintre noi, cei botezaţi, de a proclama Evanghelia tuturor bărbaților și femeilor”.

„Din acest motiv”, evidenţiază papa,  „putem colabora astăzi la cultivarea păcii între popoare, pentru eliminarea tuturor formelor de sclavie, pentru obţinerea respectului și demnităţii fiecărei ființe umane și pentru îngrijirea creației”.

Foto credit: Nikos Manghinas / Patriarhia Ecumenică

Comentarii Facebook


Știri recente