Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014
Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune și faptă bună
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Prima Duminică a urcușului duhovnicesc către Praznicul Învierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu mare bucurie și folos duhovnicesc, este ziua în care Sfinții Părinți au restabilit, definitiv, cinstirea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost proclamată biruința dreptei credințe asupra valului de erezii care s-au abătut asupra ei, vreme de peste cinci secole.
Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paști să fie numită Duminica Ortodoxiei și, cu acest prilej, să fie cinstiți toți cei care, prin cuvânt și faptă, au apărat dreapta credință a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinții Părinți ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.
Biruința Bisericii creștine asupra iconoclaștilor, adică asupra celor care respingeau sfintele icoane, înseamnă readucerea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în casele și în sufletele credincioșilor, dar și o reașezare a vieții duhovnicești a credincioșilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Sinodul de la Constantinopol din anul 843 reafirmă adevărul de credință definit de Sinodul al VII-lea Ecumenic privind comunicarea dintre icoană și persoana reprezentată pe ea, precum și diferența între adorare – care se cuvine numai lui Dumnezeu – și venerare – care se cuvine sfinților și sfintelor icoane: „Căci dacă sfinții vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața celor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor acorda închinarea cuvenită, dar nu adorare deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii Dumnezeiești, ci li se va da cinstea numai în felul după cum se cinstește chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, sfintele Evanghelii, și celelalte obiecte sfinte, aducându-li-se tămâie și lumânări, precum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea dată icoanei trece asupra prototipului ei și cel ce se închină icoanei se închină persoanei zugrăvite pe ea. În felul acesta se va întări învățătura Sfinților noștri Părinți, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cealaltă a primit Evanghelia”.(Fragment din Hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic, cf. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Arad, Tipografia Diecezană, 1930, p. 39-40.)
De asemenea, se reafirmă adevărul de credință cu privire la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, la asumarea firii umane și a unirii acesteia cu firea dumnezeiască, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioară Maria este numită, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu. Se reafirmă importanța Jertfei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, ca iubire smerită și milostivă, prin care s-a restaurat și se restaurează icoana sau chipul lui Dumnezeu în om, și, totodată, se evidențiază necesitatea conlucrării omului cu harul divin, pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, așa cum au făcut-o sfinții, de-a lungul veacurilor. Toate aceste adevăruri pot fi reprezentate în și prin icoană.
Acesta este și motivul pentru care, în Duminica întâi din Postul Sfintelor Paști, sunt amintiți, spre veșnică pomenire și pildă de urmat, toți cei care au apărat dreapta credință în fața ereziilor și au susținut și promovat cinstirea sfintelor icoane.
Biruința Ortodoxiei din primul mileniu creștin asupra ereziilor este pildă de urmat în lupta noastră pentru biruința asupra ereziilor și rătăcirilor din timpul nostru.
Restabilirea cultului sfintelor icoane a fost posibilă deoarece Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzește și ocrotește în permanență pe cei care sunt dreptcredincioși, după cum Însuși mărturisește: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica lui Hristos „pe care a câștigat-o cu însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fiind chipul sau icoana Tatălui, după cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).
Așadar, temeiul icoanei și al cinstirii acesteia este Însuși Dumnezeu Fiul, după cum mărturisește Sfântul Ioan Damaschin: „Icoana vie, naturală și întru totul asemenea Dumnezeului nevăzut este Fiul, Care poartă în El însuși pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în totul cu El, deosebindu-Se, însă, în aceea că este cauzat”(Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, EIBMBOR, București, 1998, p. 45.), adică născut din Tatăl.
Citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27), adică Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chipul Său. Dar, spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este întru totul asemenea Tatălui, Adam trebuia să dobândească asemănarea cu Dumnezeu, prin permanentă ascultare de Dumnezeu și împlinire a voii Lui. Întrucât Adam cel vechi a căzut în păcatul neascultării de Dumnezeu, Izvorul vieții, el a devenit stricăcios și muritor, iar, prin natura umană moștenită de la Adam, tot neamul omenesc a ajuns păcătos și muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stricăciune și moarte, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și prin ascultare desăvârșită de Dumnezeu Tatăl, prin moarte și Înviere, a dăruit lumii mântuire și viață veșnică.
Prin Întruparea Sa, care conține în sine, din veșnicie, și taina Jertfei de pe Cruce, întru deplină ascultare, Fiul lui Dumnezeu reface icoana-chip al lui Dumnezeu din om, și dăruiește omului harul înfierii și al asemănării lui cu Dumnezeu. Cei ce au făcut roditor în ei acest har sunt Sfinții Bisericii. De aceea, când cinstim pe Sfinți cinstim harul lui Dumnezeu lucrător în Sfinții Lui, potrivit cuvintelor Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Așadar, argumentul principal în favoarea pictării și cinstirii sfintelor icoane îl constituie însăși Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care susțin că cinstirea Sfintelor icoane ar fi o încălcare a poruncii a doua din Decalog, le răspundem că poporul evreu a fost oprit să facă icoane din cauza înclinării sale frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul că, până atunci, Fiul lui Dumnezeu nu luase chip omenesc, adică nu S-a întrupat. Totuși, chiar și în Vechiul Testament Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să alcătuiască chipuri de heruvimi, care vor străjui chivotul Legii și catapeteasma cortului, necesare desfășurării cultului divin (cf. Ieșirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).
Iubiți frați și surori în Domnul,
În lupta noastră pentru mântuire îi avem rugători și mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfinții îngeri, pe toți Sfinții prooroci, apostoli, evangheliști, mucenici, mărturisitori, cuvioși, împărați și domnitori evlavioși sau simpli credincioși care au trăit în sfințenie. Cinstindu-i după vrednicie și plecându-ne genunchii înaintea sfintelor lor icoane, ne întărim în fața ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin asupra noastră. În acest sens, îi avem ca modele și pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiți în această zi (9 martie), care au îndurat chinurile și moartea, pentru a păstra neîntinată icoana lui Dumnezeu din ei, prin mărturisirea credinței ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple și pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește, anul acesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea lor mucenicească, petrecută la Constantinopol în ziua de 15 august anul 1714.
Pentru credincioșii dreptmăritori, în biserică și în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce semnifică arta creștină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau întărire a credincioșilor în comuniunea lor de rugăciune cu Dumnezeu și cu Sfinții reprezentați în icoane.
Suntem datori a cinsti sfintele icoane, pentru că ele ni-L readuc pe Dumnezeu aproape, în suflet, ne ajută să fim contemporani cu evenimente importante din istoria mântuirii neamului omenesc, să refacem legătura spirituală cu Maica Domnului și cu sfinții, prin care Dumnezeu lucrează în chip minunat (cf. Psalmul 67, 36) și ne cheamă la împărtășirea cu Sfânta Euharistie ca arvună a ospățului din Împărăția cerurilor.
Nu trebuie să uităm, așadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfește pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie și ne așteaptă să redevenim icoană a Sa, prin primirea Sfintei Împărtășanii, prin cunoașterea și împlinirea prin fapte a învățăturilor Sale, pentru că „oamenii care se împărtășesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hristos și beau Sângele Lui participă și devin părtași firii dumnezeiești, căci se unesc cu Dumnezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după ipostas, în chip nedespărțit, în Trupul lui Hristos, cu care ne împărtășim”(Ibidem, p. 145.).
Aceasta, însă, va fi posibil dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, asemenea vameșului din Evanghelie, a cărui pildă ne-a fost prezentată în prima săptămână a Triodului, și dacă ne îndreptăm, cu smerenie, pașii către Dumnezeu-Părintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit în săptămâna a doua a Triodului, întorcându-ne din țara cea îndepărtată a păcatului și a morții; dacă vom mărturisi înaintea Tatălui ceresc greșelile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne că păcatul slăbește în om iubirea față de Dumnezeu și de semeni și împiedică dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.
Și, pentru că anul 2014 este și Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii), se cuvine, cu atât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atentă a conștiinței noastre în fața duhovnicului și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu ne putem bucura deplin de lumina Învierii și de iubirea Preasfintei Treimi.
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atât prin închinăciune și sărutarea lor, cât și prin iubirea arătată semenilor noștri, în a căror ființă stă ascunsă icoana sau chipul lui Hristos. În acest sens, suntem chemați să fim iubitori de oameni prin fapta concretă a milosteniei, ca expresie a credinței lucrătoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6) și să ne dedicăm viața slujirii semenilor aflați în suferințe, necazuri și nevoi, așa cum au făcut sfinții Bisericii noastre, care au desăvârșit chipul lui Dumnezeu în ei, ajungând la asemănarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credință și viață curată.
Așadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în fața cărora ne închinăm, în biserică și acasă, ne mai rămâne o icoană de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Întipărirea chipului lui Hristos în noi, pentru dobândirea mântuirii, nu se poate realiza decât prin cuvânt înțelept și faptă bună. Iar fapta bună, adică punerea în practică a Evangheliei iubirii milostive, înseamnă a descoperi și recunoaște chipul lui Dumnezeu din semenii noștri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oamenii bolnavi, săraci și întristați pe care i-a miluit.
Iar, pentru că Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mântuirii, și iubirea milostivă are caracter comunitar, orice creștin conștient de apartenența sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să sprijine activitatea pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educațională și de construire a noi lăcașuri de cult, acolo unde nu există, prin participarea concretă la colecta pentru Fondul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele două duminici din Postul Mare.
Suntem convinși că, așa cum Hristos l-a căutat, l-a ridicat și l-a mântuit pe omul cel căzut în prăpastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi putut ieși nicidecum, tot astfel și noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai în comuniune de iubire în Hristos, trăită prin rugăciune și solidaritate concretă, putem să dobândim un colțișor de rai, adică mântuirea.
Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuțul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastră la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activități ale Bisericii, desfășurate spre binele și folosul credincioșilor ei: ajutorarea oamenilor aflați în suferință, construirea de lăcașuri de cult în parohiile mici și sărace; apărarea și promovarea dreptei credințe; păstrarea identității naționale, spirituale și culturale a românilor aflați departe de țară; promovarea învățământului teologic și religios; punerea în valoare a patrimoniului sacru și a spiritualității ortodoxe românești ș.a.
Dacă vom fi darnici și ajutători pentru împlinirea acestora, vom avea parte de simțirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom păși cu nădejde sporită pe treptele duhovnicești ale Postului Mare, pentru a ne învrednici să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos în lumina cea preaslăvită a Învierii Sale.
Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți. Amin!
Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
† Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei
† Nicolae, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului
† Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei și Harghitei
† Corneliu, Episcopul Hușilor
† Lucian, Episcopul Caransebeșului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei
† Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande
† Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
† Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
† Andrei Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
† Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidetale
† Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
† Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
† Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugliei
