Parohii românești nou înființate în Noua Zeelandă

Începând de pe 6 martie, până astăzi, 16 martie 2009, Preasfințitul Mihail, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, se află într-o vizită pastorală în Noua Zeelandă. În perioada aceasta, Preasfinția Sa a slujit la mai multe parohii care au fost deschise oficial, cu această ocazie.

Sâmbată, 7 martie 2009, la Hamilton, la parohia „Sfântul Gheorghe”, Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande a slujit Vecernia și Acatistul Sfântului Mucenic Gheorghe, după care a prezentat credincioșilor prezenți pe parohul acestei noi comunități, pr. Ovidiu Anton Motofelea.

De asemenea, pe 8 martie 2009, comunitatea ortodoxă română de la Auckland și-a primit un nou păstor în persoana preotului Mircea Mihai Corpodean. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Episcop Mihail a adresat un cuvânt de învățătură și a prezentat pe noul paroh, îndemnând pe enoriașii prezenți să trăiască în unire creștinească, în ascultare de Biserică, păstrând credința strămoșească, limba și tradițiile românești chiar dacă trăiesc în Noua Zeelandă, departe de țara de origine.

A urmat o ședință a Consiliului Parohial în cadrul căreia Episcopul a mulțumit membrilor prezenți pentru grija arătată în toată perioada în care postul de preot paroh a fost vacant, i-a îndemnat să susțină în continuare pe noul preot, după care s-au discutat problemele duhovnicești, administrative și financiare ale parohiei.

Pe 14 martie 2009, la parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, Preasfințitul Episcop Mihail a săvârșit slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Ștefan, ocrotitorul noii parohii, apoi a ținut un cuvânt de învățătură în care a mulțumit Domnului Dumnezeu pentru binecuvântările primite de credincioșii români din Australia și Noua Zeelandă. A prezentat activitatea Consiliului Eparhial și în special grija episcopiei pentru toți credincioșii ortodocși români de pe cuprinsul eparhiei pentru care s-au înființat noi parohii și filii.

La Ashburton, părintele Emanuel Crainic, parohul de la Chrischurch, a deschis o filie din anul 2004, unde a slujit o dată pe lună pentru credincioșii ortodocși români din sudul insulei. La încheierea vizitei pastorale, la fel ca la parohia precedentă, a avut loc o ședință cu membrii Consiliului Parohial prezenți, în care s-au prezentat problemele curente ale membrilor noii parohii și s-a subliniat ideea ca, în viitor, să se achiziționeze o mică proprietate cu biserică pentru folosul acestei comunități.

Ieri, 15 martie a.c., în Duminica a II-a din Postul Mare, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Chritchurch, Noua Zeelandă, a avut loc prima Liturghie arhierească, săvârșită de către Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, la noua proprietate a acestei comunități creștine, prilej cu care a fost binecuvântată prin stropire cu agheazmă. Proprietatea a fost cumparată cu ajutorul Guvernului Român, la intervenția Preafericitului Patriarh Daniel, în luna septembrie 2008, de la Episcopia Anglicană Maora și are o biserică-monument istoric (1929), Centru pastoral-misionar, casă episcopală și școală duminicală.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente