Parohia Vadu Pașii | Sfânta Liturghie şi hirotonie în diacon oficiate de IPS Ciprian

În Duminica a doua din Postul Mare, IPS Ciprian a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia buzoiană Vadu Pașii. În timpul slujbei, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a hirotonit diacon pe tânărul Angel Răzvan Dragomir, absolvent de Teologie Pastorală.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar Sfântul Roman Melodul.

În predica rostită, ierarhul a surprins principalele aspecte ale vieții și teologiei Sfântului Grigorie Palama care a lămurit învățătura Bisericii despre energiile necreate ale lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop i-a prezentat enoriașilor pe noul paroh al bisericii din Vadu Pașii, Pr. Teodor Edu, și pe coslujitorul său, Pr. Daniel Florea, pe care i-a hirotesit în iconom.

Tot cu acest prilej, fostul paroh, Pr. Cătănuță Edu, ieșit la pensie după 46 ani de slujire preoțească, a primit distincția de vrednicie Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii, pentru apărarea dreptei credințe, buna gospodărire a sfintelor lăcașuri și intensificarea lucrării social-filantropice.

De asemenea, soției sale, doamna preoteasă Maria Edu, i-a fost acordată distincția Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, în semn de apreciere pentru slujirea Bisericii strămoșești, apărarea și propovăduirea dreptei credințe, promovarea culturii creștine și a spiritualității ortodoxe.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente