Parohia Toţi Sfinţii din Grenoble | Eveniment cultural dedicat poeziei concentraționare

Priveghere PS Ignatie (3)

În biserica parohiei Toţi Sfinţii din Grenoble a avut loc sâmbătă, 10 iunie 2017, o manifestare culturală dedicată poeziei concentraționare. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

Manifestarea a urmat după Slujba Privegherii şi a fost intitulată: Memorial al poeziei din temnițele comuniste – scară către cer.

După cum a transmis pr. paroh Ioan Nicolae Caputan, în debutul manifestării comemorative a fost evidenţiat rolul pe care l-a avut poezia în temnițele comuniste de transfigurare a suferinței, fiind o adevărată hrană sufletească, întărire și izvor de trăire în mijlocul unui regim inuman și contribuind la sentimentul de comuniune, de solidaritate în restriște.

De asemenea, a fost remarcat faptul că poezia concentraționară, ca dimensiune și valoare literară, este un fenomen românesc unic în lume.

Fiind ea însăși prigonită, poezia a avut modalități ingenioase de transmitere și de a fi lăsate, prin memorare, posterității. În continuarea programului au fost rostite şi interpretate diferite poezii scrise în temnițele comuniste, care reflectă cele trei mari etape suitoare ale vieții duhovnicești de curățire, iluminare și desăvârșire, a spus părintele paroh.

PS Ignatie Mureşanul: Sfântul este omul plin de Hristos – Basilica.ro

Sfântul este omul plin de Hristos, este cel plin de harul Duhului Sfânt. Viața lui este îndumnezeită; în centrul vieții sale se află Mântuitorul. Tot din ceea ce este lumesc și efemer pălește în fața dorului după Hristos. Acest lucru înseamnă a fi un om sfânt, le-a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul credincioşilor parohiei ortodoxe române Toți…

În încheiere, credincioșii au avut bucuria de a-l asculta pe Preasfinţitul Părinte Ignatie care a rostit poeziile: Fără creion, fără hârtie (Costin Dacus Florescu) și Unde sunt cei ce nu mai sunt? (Nichifor Crainic). În continuare, în cuvântul său, Ierarhul a subliniat faptul că este foarte important să ne adăpăm din fervoarea și autenticitatea credinței martirilor persecutați în temnițele comuniste.

Această manifestare a fost organizată în contextul anului comemorativ 2017 din Patriarhia Română.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente