Parohia Dognecea a îmbrăcat haine de sărbătoare

În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Dognecea, Protopopiatul Reşiţa, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit capela cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după care, în prezenţa a numeroşi credincioşi a săvârşit Sfânta Liturghie într-un foişor special amenajat. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotesit pe părintele paroh Cosmin Florin Cosma întru sachelar, iar la final, ctitorilor şi binefăcătorilor le-a oferit acte de cinstire, pentru implicarea în lucrările de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Am resfințit această biserică, Capela cimitirului istoric al localității, așezând Sfintele Moaște în piciorul Sfintei Mese, deoarece în ultima perioadă preotul și credincioșii din această parohie au lucrat foarte mult, în mod special la Sfântul Altar. La Dognecea oamenii sunt foarte atașați de sfânta biserică, iar aici fiind și locuri frumoase, locuri binecuvântate de Dumnezeu, unde putem vedea lacuri, peșteri, poeni, ne-am simțit foarte bine din punct de vedere spiritual, având sentimentul că ne aflăm într-un colț de rai. În jurul bisericii sunt mormintele moșilor și strămoșilor noștrii, ale celor ce au viețuit pe aceste meleaguri și au păstrat dreapta credință, iar noi suntem datori să avem grijă, nu numai de sfintele biserici, ci și de cimitirele și de mormintele înaintașilor noștrii, păstrându-le vie memoria și rugându-ne pentru odihna sufletelor lor”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Capela cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din cimitirul parohiei a fost construită între anii 1935-1937, din cărămidă arsă și piatră, la inițiativa pr. Patriciu Gheorghe Lugojan. Scopul ei principal a fost săvârșirea slujbelor înmormântării, iar după resfințire vor fi oficiate slujbe în mod regulat.

Comentarii Facebook


Știri recente