Părinţii din Dâmboviţa şi Argeş susţin ora de religie

Constituită la finalul anului trecut la nivel central, Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) a început înfiinţarea de filiale şi la nivel judeţean, pentru a-i sprijini pe părinţii care îşi doresc o educaţie complexă, completă şi de calitate pentru copiii lor. Primele filiale au fost constituite, în zilele de 13 şi 14 februarie, în judeţele Dâmboviţa şi Argeş, informează Ziarul Lumina.

Peste 200 de persoane, părinţi preocupaţi de viitorul educaţional al copiilor lor, s-au întrunit vineri, 13 februarie, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, în cadrul şedinţei de constituire a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie – filiala Dâmboviţa, (APORD). „În cadrul întrunirii au luat cuvântul părinţi din diferite localităţi ale judeţului nostru care au ţinut să-şi afirme sprijinul pentru ora de religie, ca materie de studiu absolut necesară unei formări educaţionale integrale, care creează conştiinţa propriei identităţi spirituale şi naţionale, oferind un suport axiologic absolut necesar edificării unei personalităţi fundamentate pe virtute, bine, adevăr şi frumos. S-a luat hotărârea de a se coopta în cadrul asociaţiei cât mai mulţi părinţi care doresc sprijinirea orei de religie, din toate şcolile, urmând a se înfiinţa filiale în toate localităţile judeţului, şi au avut loc dezbateri cu privire la modalităţile concrete de sprijinire a orei de religie, mulţi din părinţii prezenţi dorind să îşi exprime punctul de vedere şi să aprecieze utilitatea şi necesitatea orei de religie“, ne-a declarat pr. Marian Puiescu, consilier media al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Tot în cadrul şedinţei, a fost ales consiliul director, format din Adriana Cuciureanu – preşedinte, Eva Izabela – vicepreşedinte, Ancuţa Olteanu – secretar, Dumitru Cătălin Constantin – cenzor, Simona Mihai – membru, şi Bogdan Hrestic – membru. Părinţii din judeţul Dâmboviţa care vor să se înscrie în APOR pot obţine mai multe detalii la numărul de telefon: 0737.572.449.

Cea de-a doua filială locală a APOR s-a constituit sâmbătă, 14 februarie, la Protoieria Piteşti, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. „Cei prezenţi: profesori, medici, avocaţi, notari, directori de unităţi de învăţământ, părinţi, au ridicat diverse probleme cu privire la necesitatea funcţionării orei de religie în învăţământul de stat. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că vatra familiei este centrul de promovare a faptelor bune şi că profesorii de religie nu trebuie să uite că predau ceva foarte important, care formează noile generaţii“, a precizat într-un comunicat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În urma discuţiilor, au fost aleşi membrii Consiliului director al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie – filiala Argeş: preşedinte – Ion Daniel Serafimescu, profesor la Liceul Teoretic „Ion Mihalache“ din Topoloveni; pr. Vasile Dumitrescu, profesor la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab“ din Curtea de Argeş – vicepreşedinte; avocat Tiberiu Tarnok – vicepreşedinte; medic Rodica Roşescu – vicepreşedinte; economist Nicolae Constantin Tănăsescu – cenzor; notar Denis Toma – secretar. Detalii despre posibilitatea înscrierii în APOR – filiala Argeş pot fi obţinute la numărul de telefon: 0762.234.516 sau pe adresa de e-mail: [email protected].

În curând, vor fi înfiinţate filiale APOR pentru fiecare sector al Capitalei, precum şi în oraşele reşedinţă de judeţ din întreaga ţară.

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) este o organizaţie non-guvernamentală independentă, apolitică şi fără afiliere confesională, formată din părinţi cu profesii diferite, printre care avocaţi, notari, jurnalişti, profesori, ingineri. Scopul principal al asociaţiei este acela de a susţine şi îmbunătăţi predarea religiei în şcoală prin promovarea valorilor religioase atât în rândul elevilor, cât şi în cel al părinţilor. În funcţia de preşedinte al APOR a fost aleasă Liana Stanciu, cunoscut om de televiziune şi radio, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin implicarea sa în diferite acţiuni sociale pentru copiii bolnavi de cancer. Asociaţia administrează site-ul www.oradereligie.ro unde toate informaţiile legate de acest subiect vor fi prezentate pe larg. Activităţile APOR şi noutăţi din domeniul educaţiei religioase sunt prezentate constant şi pe pagina de Facebook a asociaţiei: www.facebook.com/parintipentrureligie. Poate deveni membru în asociaţie orice părinte ce doreşte să susţină prezenţa educaţiei religioase în şcoala românească.

Comentarii Facebook


Știri recente