Părintele Victorin, vrednică şi pilduitoare vieţuire monahală

La doar câteva zile de la mutarea la cele veşnice, în liniştea bătrânei poieni a lui Atanasie, în arhicunoscuta Sihăstrie de astăzi, unul dintre cei mai statornici şi harnici călugări români, îmi aduc aminte că dincolo de vorba sa aspră pe care o păstra vrânceanul sihăstrit se ascundea o puternică iubire pentru monahii din preajmă, şi mai ales pentru Mănăstirea Sihăstria. Fiecare cărămidă ori lespede de piatră şi absolut toate lucrările înălţate într-o perioadă de aproape 60 de ani înseamnă, de fapt, totala dăruire şi slujire a stareţului arhimandrit Victorin Oanele, care şi-a păstrat, în ciuda anilor numeroşi care au trecut peste el, o exemplară tinereţe, a râvnei duhovniceşti.

Fratele Vasile Oanele, născut în ţara Vrâncioaiei la 1 februarie 1931, a crescut într-unul din cele mai frumoase plaiuri româneşti. Din locul acela cu frumuseţi paradisiace, fratele Vasile a plecat în Munţii Neamţului, urmând peste veacuri itinerarul Cuvioasei Teodora de la Sihla. După scurte popasuri la schiturile Tarniţa şi Tarcău, fratele Vasile Oanele a bătut la poarta Sihăstriei în ziua de 3 mai 1952. Printre monahii începutului de care-şi amintea cu mult drag se numără Nechifor Dorobanţu şi Daniil Sandu Tudor, cel din urmă fiindu-i naş de călugărie la 18 octombrie 1953, iar stareţ al Sihăstriei era protosinghelul Ioil Gheorghiu, un călugăr bun, rugător şi milostiv.

A trecut prin toate ascultările monahale: arhondar, magazioner, bucătar, ghid, secretar, profesor la Şcoala Monahală, remarcându-se însă vreme îndelungată ca un atent, competent şi prudent econom al mănăstirii. Priceput, harnic, aspru şi neînduplecat, era prezent de dimineaţă până seara, chiar şi noaptea dacă era nevoie, trudind cu ceilalţi vieţuitori pentru treburile Martei, adică cele administrative, hulite adeseori în anumite medii, dar atât de trebuincioase mersului firesc al vieţii.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente