Părintele Ștefan Georgescu (1948-2018), iconom credincios al Bisericii

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Ștefan Georgescu, preot îmbisericit la Parohia Secăria, Protopopiatul Câmpina, oficiată joi, 29 noiembrie 2018, orele 13.00, biserica cu hramul Buna Vestire, Comuna Secăria, Jud. Prahova:


Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în data de 26 noiembrie 2018, a părintelui Ștefan Georgescu, preot îmbisericit la Parohia Secăria, Protopopiatul Câmpina, după o îndelungată și rodnică slujire preoțească.

Născut în ziua de 24 mai a anului 1948, în familia Părintelui Niculae Georgescu și a soției acestuia, Victoria, a ascultat încă din copilărie de sfaturile înțelepte ale părinților săi.

Ca fiu de preot, și-a ajutat tatăl în îndeplinirea sarcinilor misionare, învățând cântările bisericești și deprinzându-se cu ceea ce reprezintă sfințenia slujirii preoțești.

În Parohia Șotrile din Protopopiatul Câmpina, unde slujea tatăl său, a locuit o bună parte din copilăria sa, fiind înscris la Școala Generală din localitate.

După încheierea studiilor primare și gimnaziale, a ales calea sfântă a pregătirii pentru preoție, urmând cursurile Seminarului Teologic din București între anii 1963 și 1968.

În ziua de 10 iulie 1975, a primit cu mare bucurie aprobarea numirii sale ca preot paroh la Parohia Secăria, Protopopiatul Câmpina.

Apoi, în data de 27 iulie 1975 a primit hirotonia întru preot în cadrul solemn al Catedralei Patriarhale din București, arhiereul slujitor fiind Preasfințitul Roman Ialomițeanul.

A fost cu adevărat un preot dedicat unei singure parohii. A rămas la Secăria timp de 37 de ani ca preot paroh, fiind îmbisericit apoi tot aici în urma ieșirii sale la pensie în anul 2012.

Fire activă și întreprinzătoare, a restaurat în totalitate biserica parohială inclusiv pictura murală. A început și a finalizat cu succes lucrările de subzidire și reparațiile la nivelul pereților, mai ales pe partea de exterior. A refăcut în totalitate instalația electrică și a montat centrala termică pe lemne pentru încălzirea bisericii.

De asemenea, a dobândit acte de proprietate pentru bunurile imobile. Pentru întregul efort depus în decursul celor aproape patru decenii de slujire ca preot paroh aici, în data de 18 septembrie 2011 a primit distincția de iconom cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

Un preot bun are tot timpul alături o familie care îl susține și îl ajută să-și împlinească menirea sa. Soția Părintelui Ștefan Georgescu, Maria, s-a preocupat de îndrumarea și susținerea copiilor din Parohia Secăria pe calea Bisericii, fiind învățătoare la școala gimnazială din localitate.

Fiul său, Părintele Georgescu Ștefan Mihai, slujește acum ca preot paroh la aceeași parohie pe care tatăl său a păstorit-o vreme îndelungată, în timp ce fiica sa, Mihaela Magdalena, lucrează ca economist în Târgoviște. Cu adevărat, aici s-a împlinit îndemnul Sfântului Apostol Pavel: ca preotul să fie bun chivernisitor al Casei lui Dumnezeu (cf. 1 Timotei 3, 5).

Preotul Ștefan Georgescu a fost un duhovnic înţelept, care și-a făcut datoria cu conștiinciozitate și a păstrat o relație vie și sinceră cu credincioșii, aceștia din urmă respectându-l și apreciindu-l permanent.

Luând aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 14), ne rugăm Domnului Iisus Hristos să aşeze sufletul Părintelui Ştefan Georgescu împreună cu drepții în Împărăția lui Dumnezeu, în lumina, iubirea şi pacea Preasfintei Treime.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…