Părintele Ion Lazăr (1953-2017), slujitor statornic al Mântuitorului Iisus Hristos

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Ion Lazăr (1953-2017), preot paroh la Parohia Pantazi, comuna Valea Călugărească, Protopopiatul Ploiești Nord, marți, 21 martie 2017:

 Ne-a îndurerat profund vestea trecerii din această viaţă, în ziua de vineri, 17 martie 2017, după o activitate pastorală și duhovnicească de patruzeci și doi de ani, a Preacucernicului Părinte Ion Lazăr, preot paroh la Parohia Pantazi din comuna Valea Călugărească, Protopopiatul Ploiești Nord.

Părintele Ion Lazăr s-a născut în data de 28 decembrie 1953, în comuna Pietroșița, județul Dâmbovița. Părinții săi, Nicolae şi Elena, oameni evlavioși, i-au semănat în suflet încă din copilărie dragostea față de cele sfinte, motiv pentru care, la finalul studiilor gimnaziale de la Școala Generală din localitatea Pietroasele, acesta a decis să urmeze cursurile Seminarului Teologic din București, în perioada 1969–1974.

A fost căsătorit cu Doamna Floarea Lazăr, Dumnezeu binecuvântând tânăra familie cu doi copii: Elena și Nicolae.

Teologul Ion Lazăr a fost hirotonit diacon în data de 21 decembrie 1975, la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Două zile mai târziu, la data de 23 decembrie 1975, a fost hirotonit preot în Catedrala Patriarhală din Bucureşti pe seama Parohiei Pantazi din comuna Valea Călugărească, Protopopiatul Ploiești, de către vrednicul de pomenire Părinte Roman Ialomițeanul, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Dând dovadă încă de la începutul activității sale misionare de un deosebit spirit de jertfă, Părintele Ion Lazăr a fost apreciat de credincioșii care l-au avut ca îndrumător duhovnicesc, fapt pentru care a reușit să se apropie întotdeauna de nevoile acestora.

Slujitor devotat, a lucrat cu dragoste ogorul Domnului, coordonând, în mod responsabil, în cei patruzeci și doi de ani de păstorire, lucrări administrative deosebite.

Datorită statorniciei sale, Preotul Ion Lazăr a dobândit în cei patruzeci și doi de ani de slujire jertfelnică o vastă experiență pastorală, caracterizată prin grijă deosebită față de sufletele fiilor săi duhovnicești în care a semănat iubirea smerită faţă de aproapele și faţă de cele sfinte.

Urmare activității ireproșabile, atât din punct de vedere administrativ, cât și pastoral-misionar, Părintele Ion Lazăr a primit rangul de iconom stavrofor, în anul 2012.

În aceste momente de grea încercare, adresăm atât familiei Părintelui Ion Lazăr, cât şi celor care l-au cunoscut și s-au bucurat de călăuzirea sa duhovnicească un cuvânt de întărire și binecuvântare.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său preotul Ion în corturile drepților şi în ceata sfinților slujitori, dăruindu-i odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Catavasier

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut cartea Catavasier sau Octoih Mic. Cartea cuprinde: Cântările Învierii pe cele opt glasuri, Polielee și Mărimuri, Catavasiile de peste an și alte cântări de trebuință din…

PS Sofronie: Avem datoria să păzim unitatea Bisericii

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a sfințit duminica aceasta biserica cimitirului parohial din Husasău de Criș, informează Pr. Cristian Rus, consilier cultural și relații mass-media al Eparhiei. După târnosirea locașului cu hramurile Învierea lui Lazăr…