Părintele Ioan Baroian (1942 – 2016) – pildă de iubire şi slujire jertfelnică

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh la Biserica Sfânta Treime din Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti Sud, luni, 19 septembrie 2016:

Am aflat cu durere sufletească despre trecerea la cele veșnice, în după-amiaza zilei de 16 septembrie 2016, la capătul unei suferinţe îndelungate, a părintelui Ioan Baroian, fost preot paroh al Bisericii Sfânta Treime din Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti Sud.

Părintele Ioan Baroian s-a născut la data de 3 februarie 1942, în comuna Calvini, judeţul Buzău, din părinţii Dumitru şi Matilda, care cu credinţă adâncă în Dumnezeu au îndrumat paşii copilului lor spre studiul Teologiei. A urmat cursurile teologice liceale la Seminarul Teologic din Buzău între anii 1955 – 1960, și pe cele teologice superioare la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti între anii 1970 – 1974. S-a căsătorit cu domnişoara Veronica, fiică de preot, alături de care a format o frumoasă familie creștină misionară, dând viață la trei copii și oferindu-le o educație duhovnicească aleasă: preotul Cristian-Gheorghe, preotul Gabriel şi Iuliana.

Părintele Ioan Baroian a fost numit preot pe seama parohiei Bărăitaru, Protopopiatul Urlaţi, primind Sfânta Taină a Hirotoniei în data de 19 aprilie 1964. Datorită calităţilor gospodăreşti de care a dat dovadă la această parohie, a fost transferat la parohia Trestienii de Sus, protopopiatul Urlaţi, unde a ridicat din temelie biserica parohială. În anul 1970, a fost transferat la parohia Ciupelniţa din acelaşi protopopiat unde s-a implicat activ în reabilitarea generală a sfântului lăcaş şi în pictarea din nou a acestuia. Între anii 1983 – 1988, a fost preot paroh la parohia Sfânta Treime din Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti Sud. Aici a coordonat activităţile pastoral-misionare și pe cele administrativ-gospodărești, în mod exemplar.

Pentru deosebita sa activitate preoţească, părintele Ioan Baroian a fost hirotesit iconom-stavrofor de Preasfinţitul Părinte Roman Ialomiţeanul, în anul 1982, iar vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist i-a oferit Crucea patriarhală.

În anul 2014, părintele Ioan Baroian a trăit drama pierderii fiului celui mare, preotul Cristian-Gheorghe – slujitor la Parohia Sinteşti, Protopopiatul Ilfov Sud, care a trecut la cele veşnice la vârsta de numai 49 de ani.

În pofida suferințelor din ultimii ani de viață, a rămas păstorul duhovnicesc sensibil la nevoile credincioșilor săi. Fire dinamică şi slujitor dedicat, s-a dovedit a fi un râvnitor al casei lui Dumnezeu, iubind  Sfântul Altar și sfintele slujbe.

În aceste momente deosebit de grele pentru familia părintelui Ioan Baroian şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, ne rugăm Preasfintei Treimi să primească sufletul curat al părintelui Ioan în ceata sfinţiţilor slujitori ai lui Hristos. Adresăm familiei îndoliate şi tuturor credincioșilor din Ploieşti care l-au cunoscut şi preţuit, cuvânt de mângâiere şi întărire sufletească, având credinţa că se va ruga şi în ceruri pentru familia sa şi pentru credincioşii pe care i-a păstorit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente