Părintele Gheorghe Gibă (1958-2018), slujitor jertfelnic al Bisericii

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Gheorghe Gibă (1958-2018), preot coslujitor la Parohia Înălțarea Domnului, Protopopiatul Sector IV Capitală, oficiată duminică, 21 octombrie 2018, la biserica Parohiei Înălțarea Domnului, Protoieria Sector IV Capitală:


Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață, în ziua de vineri, 19 octombrie 2018, a Preacucernicului Părinte Gheorghe Gibă, preot coslujitor la Parohia Înălțarea Domnului din Protopopiatul Sector IV Capitală, după o activitate pastorală – misionară îndelungată  și rodnică de treizeci de ani.

Părintele Gheorghe Gibă s-a născut în data de 14 octombrie 1958, în orașul Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1974-1979), și cursurile de  licență (1979-1984) și de doctorat (1985-1988) în cadrul Institutului Teologic de grad Universitar din București.

A fost căsătorit cu Doamna Georgeta Carmen Gibă, Dumnezeu binecuvântând această familie cu doi copii: Mihai Petrișor și Andreea Cristina.

A fost hirotonit în treapta diaconiei, în data de 6 noiembrie 1988, în Catedrala Patriarhală și în treapta preoției, în data de 8 noiembrie 1988, în biserica Mănăstirii Radu Vodă, de către fericitul întru adormire Patriarh al României Teoctist Arăpașu.

Și-a desfășurat activitatea liturgică-administrativă și pastoral-misionară în parohia Berceni din Protopopiatul Giurgiu Nord (1988-1999) și în parohia Înălțarea Domnului din București, Protopopiatul Sector IV Capitală (1999-2018), fiind apreciat de credincioșii care l-au avut păstor și îndrumător duhovnicesc. În cei treizeci de ani de slujire pastorală a coordonat în mod responsabil lucrări administrative bisericești remarcabile.

Adresăm familiei îndoliate un cuvânt de mângâiere și întărire sufletească.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu să odihnească sufletul Părintelui Gheorghe Gibă în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Credit: Pexels

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…