Părintele Constantin Necula – Catedrala este Țara, cu noi toți

Într-un editorial despre simbolistica și importanța Catedralei Naționale publicat în Ziarul Lumina, Părintele Constantin Necula a spus că aceasta „este Țara, cu noi toți, fiecare în parte, care suim coasta de lumină a nemuririi în Ortodoxie”.

Părintele Constantin Necula a evidențiat că „suntem dinaintea unei provocări la etica lumii urbanizate în care trăim, care și-a uitat satele și țăranii care și-au răstignit familiile și viitorul în țărâna unei țări”.

Simbolistica acestei catedrale se regăsește, a spus părintele, în „plânsul mamelor și mireselor, fraților celor mici ori surorilor cărora nu li s-au mai întors acasă sufletele: fiii, mirii, frații, soții… Scâncetul de foame al orfanilor ori geamătul de durere al rănitului, uneori de dincolo de pragul suportabilului. Strigătul de îmbărbătare al ofițerului ori murmurul de încurajare a muribundului de pe buzele preotului militar”.

Toate acestea „sunt în Catedrală, țin Catedrala și fac din ea edificiul reprezentativ al celor 100 de ani de Românie”.

Părintele Constantin Necula, spune că pe lângă oamenii care vor veni la sfințire, „vor veni voievozii mărturisitori, de la Neagoe Basarab la Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu cu pruncii săi maturizați prin martiriu” și mulți alți domnitori.

„Se va arăta Dimitrie Eustatievici ori generațiile de îngeri culturali din Șcheii Brașovului ori Sibiu, Bistrița ori Năsăud, pilduitorii plămăditori de carte românească, Filip Moldoveanu și Diaconul Coresi, dintâi, apoi ceilalți, mulți”.

Părintele a spus că din sobor nu vor lipsi nici ierarhii ctitori de cultură, Andrei Șaguna și Varlaam al Moldovei, ori cei care au apărat, cu propria libertate, libertățile de conștiință ale oamenilor, precum Calinic” de la Cernica.

Părintele a transmis că „nici nu putem să-i spunem pe toți după nume, căci fiecărei cărămizi îi corespunde câte o generație. Iar fiecărei arcade câte un batalion românesc ce-și trezește Învierea în zorii sfințirii”.

La finalul articolului, părintele a scris că în momentul în care „noi înșine ne vom apropia de locaș, soboarele martirilor din temnițele comuniste vor fi în Catedrală. Da. Vor rosti în șoaptă rugăciuni cei purtați în zeghe prin temnițe și în nevrednicele veșminte ale uitării pe străzile intereselor noastre ideologice”.

Foto credit:  captură YouTube

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente