Parastas la Clubul Colectiv. 9 luni de la tragicul eveniment

Se împlinesc sâmbătă, 30 iulie 2016, nouă luni de la tragedia ce a avut loc în Clubul Colectiv din Capitală. Un sobor de preoţi a oficiat astăzi în faţa fostului club Slujba Parastasului pentru victimele care au pierit în urma incendiului. La slujbă au participat părinţi, prieteni şi rude ai celor trecuţi la Domnul.

Părintele Aurel Mihai, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a rostit un cuvânt prin care i-a încurajat pe cei prezenţi.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă împuternicească, să vă mângâie şi să vă întărească. În acelaşi timp, să vă dea putere să îi pomeniţi pentru ca astfel să le păstraţi vie prezenţa lor în sufletele şi în inimile dumneavoastră aşa cum şi tinereţea pe care au avut-o la acest moment al trecerii a adus atâta bucurie în sufletele dumneavoastră. Dumnezeu să-i ierte !

(Preluare Radio TRINITAS)

***

În seara zilei de 30 octombrie 2015 peste 60 de persoane, majoritatea tineri, şi-au pierdut viaţa într-un mod tragic în Clubul Colectiv.

 

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente