Paraclisul penitenciarului Vânjuleţ a fost sfinţit

Persoanele private de libertate, aflate în custodia penitenciarului din localitatea mehedinţeană Vânjuleţ, au de acum un nou spaţiu în care se pot ruga şi pot beneficia de consiliere duhovnicească. Este vorba despre un mic paraclis amenajat într-una din curţile interioare ale unităţii de detenţie.

Preotul misionar Ionuţ Bratu, cel care propovăduieşte mesajul Evangheliei lui Hristos în sânul acestei comunităţi speciale de credincioşi, a depus eforturi susţinute pentru reabilitarea şi împodobirea noului paraclis cu catapeteasmă, obiecte liturgice, icoane şi pictură.

Încununarea ostenelilor sale s-a făcut joi, 27 noiembrie, prin slujba de sfinţire săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul locului a efectuat o vizită pastorală la unitatea teritorială de detenţie, prilej cu care a dăruit lăcaşului de cult din incinta acesteia un Sfânt Antimis pentru oficierea ceremoniilor euharistice, după cum ne-a declarat Cătălin Cernătescu.

Prima Liturghie a fost slujită chiar după rânduiala sfinţirii, Părintele Episcop fiind înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protoiereul locului, Pr. Constantin Brumar şi consilierul Sectorului Social-Filantropic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Pr. George Zmeu.

La finalul Liturghiei, Părintele Episcop a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Eugen Alexandru Păcuraru de la parohia Traian.

De asemenea, pentru laborioasa activitate desfăşurată în ogorul Domnului, pe tărâm misionar, Preasfinţia Sa a cinstit pe părintele Ionuţ Bratu cu rangul preoţesc de iconom stavrofor, dăruindu-i şi însemnele acestei demnităţi: bederniţă, cruce pectorală şi brâu roşu.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul mehedinţenilor a vorbit despre jertfa cea tainică, săvârşită pe altarele sfintelor lăcaşuri, prin care credincioşii sunt chemaţi la comuniunea cu Mântuitorul, Care a primit moarte pe Cruce pentru întregul neam omenesc. Preasfinţia Sa a arătat că ocrotitorul spiritual al paraclisului va fi Sf. Mc. Varvar, un tâlhar întors la pocăinţă, care a primit mucenicia şi a dobândit Împărăţia lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente