„Ortodoxia este un mod de viață, nu este teorie”, atrage atenţia PS Ignatie

PS Ignatie

Episcopul Huşilor le-a spus duminică credincioşilor vasluieni că „Ortodoxia se reflectă în tot ceea ce facem, este un mod de viaţă”. Preasfinția Sa a explicat ce presupune cu adevărat Ortodoxia şi a numit-o „credinţă vie, autentică, dreaptă trăire a Dumnezeului adevărat”. El a evidenţiat faptul că vădeste o „relație personală a noastră cu Dumnezeu”.

În Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Vaslui.

În predica sa, Ierarhul a afirmat că „mărturisirea autentică se validează prin trăire” şi a explicat că trebuie „să existe o consonanță între ceea ce spui tu și ceea ce faci, să nu fie o ruptură între acestea.”

„Credinţa trebuie mai întâi trăită și apoi mărturisită, căci poti să dai mărturie despre lucruri pe care nu le cunoști, însă acea mărturisire nu este autentică, nu se validează”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Pornind de la dialogul expus în Evanghelia zilei, dintre Filip și Nathanael, Ierarhul Hușilor a explicat ce presupune întâlnirea omului cu Dumnezeu:

„Ortodoxia înseamnă vedere și întâlnire personală cu Dumnezeu. Dacă vrei să înțelegi cine este Hristos, trebuie să vezi, să experimentezi, să te întâlnești cu El. Este ceea ce facem noi în fiecare Liturghie, iar întâlnirea maximală este Sfânta Împărtășanie(…)Dacă noi îl slujim pe Dumnezeu fără vicleșug, sufletul nostru devine cer în care se așează Domnul. Ori Dumnezeu nu poate să vină într-un suflet care nu se roagă, de aceea Ortodoxia mai înseamnă și rugăciune.”

Fiind prima dată când a slujit în parohia vasluiană, Părintele Episcop Ignatie a oferit Sfântul Antimis pentru lăcaşul de cult.

Comentarii Facebook


Știri recente