Ora de religie în atenţia preoţilor din Protoieria Bolintin

Joi, 26 februarie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”, din cadrul Centrul Cultural „Gavriil Drugănescu”, Protoieria Bolintin, a avut loc conferinţa administrativă lunară a preoţilor din protopopiat, având ca temă de dezbatere „Ora de religie și noile reglementări ale Curții Constituționale a României din 12 noiembrie 2014, cu privire la statutul ei în trunchiul comun”.

În deschiderea conferinței Părintele Protoiereu Nicușor Beldiman a dat citire hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 933/24 februarie 2015, care prevede ca „la nivel de eparhie, protopopiat și parohie să se intensifice demersurile pentru susținerea rolului părinților în educația copiilor, prin depunerea cererilor de înscriere la ora de religie, iar prin întâlniri trimestriale, să se continue promovarea cooperării între profesorii de religie și preoți”.

Totodată, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Părintele Protoiereu, le-a prezentat și oferit preoților protocolul de cooperare dintre Biserica și Școală, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, evidențiind importanța sa covârșitoare pentru statutul orei de religie, prin proiecte comune şi activităţi concrete în parohie.

Tot cu această ocazie, în cadrul ședinței s-a discutat despre organizarea şi constituirea filialei Giurgiu a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), urmând ca și credincioși din cuprinsul Protoieriei Bolintin, la îndrumarea preoților parohi, să se înscrie în rândul membrilor asociației.

Comentarii Facebook


Știri recente