Oră de cateheză și lansare de carte în Parohia Sinești

Recent, la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Parohia Sinești, Protopopiatul Urziceni, din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în cadrul cercului catehetic s-a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul locului, în prezența părintelui protopop Bogdan Ionuț Stancu și a mai multor preoți din protopopiat, o cateheză despre Sfintele Taine, cu aplicare expresă la Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii, informează „Ziarul Lumina”.

La eveniment au participat un grup de copii de școala din localitate, însoțiți de învățătoarea Elisabeta Constantin, părinți și bunici ai elevilor. Pentru a face înțeleasă mai bine învățătura despre Sfintele Taine, părintele paroh Dumitru Mîrșolea din Sinești a pus la dispoziția copiilor Biblii, fișe de lucru, au fost prezentate sfintele vase și au fost proiectate pe un ecran imagini și texte susținătoare ale temei dezbătute. La rându-i, părintele misionar Nicolae Gangă a adresat un cuvânt romilor prezenți, îndemnându-i să-și asume și să-și afirme cu demnitate identitatea etnică și ortodoxă, pentru că în lucrarea lui Dumnezeu contează calitatea umană, și nu etnia.

În partea a doua a întâlnirii, părintele Adrian Lucian Scărlătescu și părintele paroh Dumitru Mârșolea au lansat prima monografie a satului, intitulată „Sinești -Ialomița. Pagini de istorie”, pe care o semnează împreună. Lucrarea a apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și este prefațată de părintele protopop Ionuț Bogdan Stancu. Volumul este rodul cercetării celor doi preoți și conține informații istorice despre localitate, biserica satului, oamenii locului și împrejurimi. „Acest volum este cea de-a 20 monografie publicată până în prezent de mine, în colaborare, de cele mai multe ori, cu părinții parohi și cu sprijinul unor credincioși păstrători de informații și tradiții din eparhia noastră. El face referire la istoria acestui sat mănăstiresc, cu multele lui frământări, aflat la întretăierea drumurilor mocanilor, al sării și al poștei. Pentru culegerea datelor necesare întocmirii lui au fost cercetate documente din arhivele din București, Ilfov, Academia Română, cele ale parohiilor vecine etc. și s-au făcut peste 4.000 de fotografii”, a mărturisit părintele Scărlătescu. Volumul va fi oferit gratuit locuitorilor satului Sinești.

Comentarii Facebook


Știri recente