Nea Gheorghe Glesnea, din Podu-Cheii, judeţul Prahova, are 93 de ani. Suferinţele prin care a trecut în ultima conflagraţie mondială îl locuiesc şi astăzi. Războiul vieţuieşte în acest om în date exacte, ore, locuri, nume de camarazi şi în ţiuitul obuzelor ce-i sfredelesc creierii încă prin timpanele sparte de explozii. Peste toate luminează însă convingerea că numai Dumnezeu l-a salvat. Astăzi, ca şi-atunci în linia întâi, se roagă Lui, cu aceleaşi puţine şi simple cuvinte de Pateric. Iar în biserica minusculului său sat îngână cântările sfinte după preot.
În satul Podu-Cheii, din comuna Brebu, judeţul Prahova, cu cele 60 de gospodării ale lui, nu se poate ajunge decât urcând aproape vertical pustia. Acolo, în vârful plaiului, este locul de unde pornesc iernile rostogolindu-şi zăpezile spre Valea Doftanei, prin Cheile Brebului. În acest cătun din marginea cerului am ajuns şi noi într-o zi de iarnă potolită, cu nămeţii adormiţi cine ştie prin ce cotloane tăinuite ale înaltului, ca să ne întâlnim cu nea Gheorghe Glesnea. Un bătrân despre care ne vorbise părintele paroh Antonie Claudiu Coroabă. L-am găsit acasă, alături de mătuşa Niculina, soţia lui. Stătea în pragul uşii, parcă aşteptându-ne, pregătit să se mărturisească.
Datele şi orele războiului
Povestirile acestui om nu sunt amintiri, ci de-a dreptul rugăciuni. Datele exacte, întâmplările de pe front, privaţiunile vieţii de ostaş în linia întâi, toate se substituie crucii cu care se pecetluieşte la finalul fiecărei destăinuri, în timp ce buzele lui „varsă“ peste toate preaplinul inimii, rostind: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-mă şi mă păzeşte de orice rău. Cuvintele acestea întruna le-am zis!“
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
