Oastea Domnului s-a reunit la Timişoara

La Timişoara a avut loc în acest week-end întâlnirea anuală a Oastei Domnului, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului.

Evenimentul a debutat sâmbătă seara cu slujba Vecerniei oficiată la paraclisul mitropolitan din incinta Colegiului Național C.D. Loga din Timișoara.

Delegatul Mitropolitului Ioan a fost Pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial.

În cadrul întrunirii de după Vecernie a fost evidenţiat un scurt istoric al „Oastei Domnului” și au fost omagiate personalitățile de seamă ale asociației.

Duminică, 8 iulie, membrii Oastei Domnului s-au rugat împreună cu Mitropolitul Ioan al Banatului şi cu Preasfinţitul Părinte Daniil Stoenescu la Catedrala din Timişoara.

Preasfinţitul Părinte Daniil a rostit omilia duminicală referitoare la textul evanghelic dedicat vindecării paraliticului din Capernaum.

În partea a doua a zilei, membrii Oastei Domnului s-au reunit la catedrală, unde Preasfințitul Părinte Daniil, împreună cu preoții coordonatori din centrele din țară ale acestei asociații, au rostit cuvinte festive, intercalate de cântări bisericești și poezii specifice Oastei Domnului.

Moderatorul întrunirii a fost pr. Gheorghe Itineanț din Timișoara, care a prezentat programul întâlnirii și dat cuvântul celor invitați.

Fondatorii Asociației Oastea Domnului sunt părintele Iosif Trifa, Traian Dorz și Ioan Marini.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente