Oaspeţi de seamă la Catedrala și Muzeul Episcopiei din Giula – Ungaria

O delegație ministerială de la București, condusă de Domnul Iulian Jucan, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a întâlnit miercuri, 17 februarie 2016, cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Delegaţia, aflată în vizită de lucru în orașul Giula (Ungaria), a vizitat Catedrala, Reședința Episcopală din Giula și Expoziția Muzeală Permanentă a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria unde a fost întâmpinat de Preasfinţia Sa.Alături de ierarh s-a aflat și părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei.

Din delegație au mai făcut parte Domnul Sorin Rîndașu, Directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Doamnele Ciurea Anemari și Roman Anna, din cadrul aceluiași Minister și Doamna Zenovia Popa, Secretar III, la Ambasada României din Budapesta.

Oaspeții au vizitat Catedrala și Reședința Episcopală, unde Preasfinţitul Părinte Siluan le-a vorbit despre istoricul acestui locaș de cult impunător, care are o vechime de aproximativ 200 de ani, fiind construit între anii 1802-1824, pe locul unei biserici românești mai vechi, precum şi despre istoricul comunității ortodoxe românești de altădată, care în 1651 îl menționa pe Mitropolitul Sofronie al cetăților Lipova și Gyula, iar mai târziu și pe renumitul Moise Nicoară, a cărui familie se numără printre ctitorii Catedralei. De asemenea, ierarhul a vorbit delegaţiei despre membrii și situația de astăzi a comunității ortodoxe române de aici, care cunoaște oameni, speranțe, planuri de viitor, visuri și dificultăți de întâmpinat, dar înregistrează și realizări de excepție, cum este și Expoziția Muzeală Permanentă a Episcopiei, intitulată „Vestigii ortodoxe” și care a fost amenajată în anul 2014, cu piese de mare preț (obiecte de cult, icoane, prapori, veșminte, tipărituri vechi, ca de pildă un exemplar din „Cazania lui Varlaam” sau cărți din timpul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ș.a.), cuprinsă și ea în vizita oaspeților de rang înalt din București.

„Membrii delegației s-au bucurat de primirea făcută și de atmosfera în care au fost întâmpinați, apreciind valorile de ieri și de astăzi ale acestei comunități, care le-au fost prezentate, lucru consemnat de Domnul Secretar de Stat Iulian Jucan și în Cărțile de oaspeți de la Episcopie și Muzeu, după care și-au continuat vizita de lucru în Giula, împreună cu Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, vizând obiective de interes comun, româno-maghiar, din domeniul lor de activitate”, se menţionează în comunicatul emis deBiroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Comentarii Facebook


Știri recente