O parohie harnică sub ocrotirea Sfântului Pantelimon

Imediat ce ieși din București, vizavi de lacul Lebăda, la intrarea în orașul Pantelimon, se înalță pe o culme domoală Biserica „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” și „Sfântul Ierarh Nicolae”. Lăcașul de cult actual, cu două turle care parcă străpung cerul, este construit pe temelia unei vechi biserici de lemn și are forma semnului triumfal al lui Hristos, Crucea.

La intrarea în incinta sfântului lăcaș, două icoane lucrate în mozaic, a Sfântului Pantelimon și a Sfântului Nicolae, întâmpină credincioșii binecuvântându-i, străjuind la poarta garnisită, din stejar masiv, prin care biserica apare ca un odor admirabil. Nu întâmplător lăcașul sfânt poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”: construirea acestuia a început chiar de ziua sfântului, la 27 iulie 1880, finalizându-se la 29 mai 1883. Așadar, ea datează din vremea domniei lui Carol I, păstrând particularitățile arhitecturale ale timpului. Pe lângă valoarea istorică a acestei biserici, însemnătatea ei crește semnificativ, prin adăpostirea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (mâna dreaptă), mutate aici spre cinstire și închinare în 1960, când biserica domnitorului Grigorie II Ghica a fost închisă de regimul comunist. Brațul drept al sfântului a fost adus de la Muntele Athos în 1750 de domnitorul Grigorie II Ghica și așezat într-o raclă de argint în bi-serica mănăstirii construită de el. Cel căruia Dumnezeu i-a schimbat numele din Pantoleon, adică „cel întru toate puternic ca un leu”, în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”, va schimba prin binecuvântata sa prezență numele localității, care până atunci se chema Florești, în Pantelimon.

O biserică vrednică să găzduiască moaștele Sfântului Pantelimon

La parohia cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din orașul Pantelimon a existat dintotdeauna o legătură duhovnicească strânsă între credincioși și cei patru preoți slujitori. Pr. Adrian Tănăsoiu, parohul acestei biserici, pr. Nicolae Stroe, pr. Nicolae Tănăsoiu și pr. Iulian Paraschivoiu au dat dovadă permanent că sunt vrednici slujitori ai Sfântului Altar, contribuind prin amplele lor activități desfășurate în cadrul parohiei la înfrumusețarea atât a bisericii din piatră, cât și a celei din sufletele enoriașilor care le-au fost dați spre păstorire. „Fiecare dintre noi ne-am străduit să contribuim, astfel încât această biserică să fie una frumoasă și vrednică să găzduiască moaștele Sfântu-lui Pantelimon. De-a lungul anilor am avut, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe realizări, și aș aminti aici pe cele mai mari. Acoperișul bisericii s-a schimbat în totalitate, adică și partea din lemn, și tabla acestuia, care acum este de cupru, de foarte bună calitate, având o valabilitate de 300 de ani. Atunci când ne-am apucat de lucrările la acoperiș am refăcut și zidăria exterioară a bisericii, care era degradată, și am schimbat tâmplăria ferestrelor, care acum este de lemn stratificat din stejar, cu geamuri de tip termopan. Pentru că a fost o lucrare foarte mare, acoperișul a fost schimbat în totalitate, turlele au fost decopertate, iar zidăria exterioară a bisericii a fost refăcută. Pentru finalizarea lucrărilor am fost ajutați de Marian Ivan, primarul orașului Pantelimon, dar în special de credincioșii parohiei noastre, care au înțeles necesitatea înfrumusețării și refacerii lăcașului de cult din localitatea lor, au înțeles că Dumnezeu îi ajută pe cei ce iubesc podoaba casei Sale”, a spus pr. Nicolae Stroe.

Trebuie să amintim, de asemenea, lucrările realizate în ultimii ani, tot cu ajutorul credincioșilor, și anume: troița de lemn din curtea bisericii, în care, cu ocazia hramului „Sfântul Pantelimon”, moaștele acestuia sunt depuse spre cinstire, capela cimitirului și clopotele automatizate. „Sub troiță există o fântână cu o adâncime de 62 de metri din care ne aprovizionăm mereu cu apă proaspătă. De asemenea, am construit o magazie-depozit ce cuprinde două camere la parter, iar deasupra o cameră în care intenționăm să amenajăm o bibliotecă a parohiei. Capela din cimitirul parohial este construită recent și este pictată atât pe interior cât și pe exterior. Este, de asemenea, dotată cu mobilier destinat păstrării și înmormântării celor adormiți. Această capelă urmează să fie sfințită. O investiție foarte importantă pentru biserica noastră este reprezentată de clopotele automatizate pe care le-am instalat în toamnă și care au fost sfințite în ziua de Sfântul Nicolae”, ne-a declarat pr. paroh Adrian Tănăsoiu.

Cantină socială în curtea bisericii

Aplicând hotărârile Sfântului Sinod și îndemnurile Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, utilizând fondurile bisericii și cu ajutorul credincioșilor mai înstăriți, preoții slujitori au construit în anul 2000, în curtea sfântului lăcaș, o cantină socială destinată bătrânilor, văduvelor, copiilor orfani și tuturor celor aflați în nevoi. Aici li se poate servi în fiecare duminică și sărbătoare o masă gratuită. „Cantina socială este un lucru extraordinar pentru credincioșii de aici, și nu numai pentru ei. Toți oamenii, dar mai ales noi, preoții, suntem datori să-i miluim pe săraci, fiindcă astfel arătăm dragostea noastră față de Mântuitorul Hristos. Cantina funcționează începând cu anul 2000 și dacă la început aceasta era deschisă doar atunci când se organiza aici hramul bisericii sau alte evenimente legate de biserică, din anul 2002 activitatea s-a intensificat și în fiecare duminică oprim aici pe copiii orfani, pe credincioșii bătrâni și nevoiași care participă la Sfânta Liturghie și le oferim o masă caldă. De fiecare dată căutăm să fim și noi prezenți, să le fim alături, de dragul lor, pentru ca și ei să se simtă bine, să simtă că lumea nu i-a uitat și că cineva se gândește la ei. Chiar dacă de multe ori suntem ocupați cu serviciile, ne rânduim în așa fel încât măcar unul dintre noi să fie aici. De hram, îi așteptăm pe toți credincioșii la biserică, să se împărtășească din mila și bunătatea Sfântului Pantelimon. Oamenii au evlavie la el pentru că au simțit ajutorul lui în viețile lor. Evlavia este mare aici, pe plan local, dar au venit și oameni din întreaga țară, oameni cu probleme și oameni care s-au rugat sfântului și cu ocazia prăznuirii lui au venit să îi mulțumească”, ne-a spus pr. Nicolae Stroe.

„Nu abandona școala!”, un program educațional de actualitate

La aceeași parohie, cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucureștilor și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se desfășoară proiectul „Nu abandona școala!”. „Am implementat în parohia noastră în 2010 un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane «Nu abandona școala!», un program care se adresează în special familiilor sărace de români și de romi. Obiectivele acestuia sunt catehizarea copiilor și prevenirea abandonului școlar. Ne străduim să menținem viu, în conștiințele părinților și ale copiilor acestora, faptul că școala este locul unde ei primesc atât cunoștințe pe care ulterior le vor pune în practică, cât și o educație specială. Prin acest program noi încercăm să îi motivăm să meargă la școală și în acest sens îi susținem, le arătăm că pot beneficia de niște drepturi, și pe viitor ne-am gândit ca, după programul catehetic, să le oferim și o masă caldă, aici la cantină”, ne-a mai spus pr. Nicolae Stroe. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 27 iulie 2013 semnat de Ștefan Sfarghie)

Comentarii Facebook


Știri recente