O nouă sărbătoare în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea”

Începând cu anul 2019 în calendarul Bisericii noastre va fi înscrisă o nouă sărbătoare: cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț.

Hotărârea a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a aprobat propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de înscriere în calendar, în ziua de 9 iulie, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului.

De asemenea, în cadrul şedinţei sinodale de joi au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” se află în patrimoniul Mănăstirii Neamț de șase secole.

Ea datează din 665 a fost pictată în Lida și a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de Împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul.

Tradiţia şi unele însemnări vechi atestă că icoana de la Mănăstirea Neamţ este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, oraş din Israel.

Pictura icoanei aflată în Biserica „Înălţarea Domnului“ din incinta mănăstirii este protejată cu o îmbrăcăminte metalică, ornamentată cu pietre preţioase, între anii 1844-1845, în timpul stareţului Neonil.

Icoana a fost ascunsă în perioada 3 iunie 1821-28 octombrie 1822 în pădure pentru a fi apărată de turcii.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

O altă icoană a Maicii Domnului a cărei cinstire s-a extins în Biserica Ortodoxă Română este Prodromița de la Muntele Athos, cu ziua de cinstire în 12 iulie.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului.

Recent a fost adăugată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române şi cinstirea icoanei Maicii Domnului Siriaca.

 

Comentarii Facebook


Știri recente