O frescă din secolul XIV reprezentând pe Sfânta Nina a fost descoperită în Georgia

O icoană în tehnica frescă reprezentând pe Sfânta Întocmai cu Apostolii, Nina, luminătoarea Georgiei, a fost descoperită recent în timpul restaurării unei Biserici din Georgia.

Doar câteva astfel de fresce au supraviețuit până în prezent, iar aceasta este una din ele.

Fresca a fost găsită în biserica Schimbării la Față a Domnului din nord-vestul orașului Tsalenjikha.

În reprezentare Sfânta Nina ține în mâini o Evanghelie și o cruce. Se estimează că a fost pictată în secolul al XIV-lea, informează Orthochristian.

Foto Credit: Orthochristian
Fresca din secolul XIV reprezentându-o pe Sfânta Nina, Foto credit: orthochrisitan

Pe lângă cele două elementele iconografice, un alt lucru care face descoperirea unică este faptul că inscripția „Sf. Nina” poate fi citită cu ochiul liber. În cazul celorlalte fresce descoperite numele nu este lizibil astfel încât să poată fi citit.

„Putem confirma că fresca ce reprezintă pe Sfânta Nina a fost pictată de iconograful bizantin Cyrus Manuel Evgenikos în perioada 1384 – 1396” a spus Merab Buchukuri șeful proiectului de restaurare a bisericii Schimbării la Față a Domnului.

Pictorul a fost angajat de un georgian înstărit, Vamek Daidiani, pentru a picta lăcașul de cult în stil bizantin paleologic.

Foto credit: Orthochristian

Comentarii Facebook


Știri recente