Nürnberg | Conferință preoțească anuală și Adunare eparhială

Weekend-ul acesta au avut loc la Nürnberg lucrările Conferinţei preoţești anuale și ale Adunării eparhiale, prezidate IPS Serafim. Invitatul din acest an a fost domnul Klaus Kenneth, cunoscut prin conferințele, seminariile și scrierile sale în care îndeamnă la descoperirea adevărului credinței ortodoxe.

Ca în fiecare an, întâlnirea clericilor români ortodocși din Germania, Austria și Luxemburg a debutat prin conslujirea la Sfântul Maslu, în catedrala din Nürnberg. Slujba din 5 mai 2017 a fost oficiată de IPS Serafim, împreună cu PS Sofian Braşoveanul, informează site-ul oficial al Mitropoliei.

După slujbă, domnul Klaus Kenneth a vorbit celor prezenți pornind de la tema Credință în agonie – Hristos viu.

A doua zi, în catedrala mitropolitană din Nürnberg, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați de mai mult de 80 de preoți și diaconi, slujitori ai parohiilor românești din Germania, Austria și Luxemburg. După împărtășirea cu Sfintele Taine a clericilor participanți, precum și a numeroși credincioși, ziua a fost dedicată  Adunării eparhiale anuale care s-a aflat la cea de-a 23-a ediție.

Alături de slujitorii altarelor au participat reprezentanți ai celor 105 parohii şi filii ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului existente la 1 ianuarie, precum și reprezentanți ai parohiilor înființate de la începutul acestui an.

Dintre subiectele tratate menţionăm perspective misionare pentru 2017, rapoartele departamentelor, precum și planul de buget pe anul 2017.

La finalul întâlnirii, Mitropolitul Serafim a mulțumit tuturor participanților, îndemnând pe slujitorii altarelor, dar și pe cei care slujesc Biserica de la strană sau prin diferite activități parohiale și i-a îndemnat pe toți să sporească în propovăduirea credinței ortodoxe prin cuvânt, fapte și rugăciune.

Comentarii Facebook


Știri recente