Noi hirotonii în Arhiepiscopia Bucureştilor

La Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou a fost oficiată în această dimineaţă de 13 decembrie Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, sărbătorit astăzi.

Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa le-a spus credincioșilor că Sfântul Ierarh Dosoftei că a fost un om învățat, cu un simț misionar deosebit și ctitor de limbă românească.

Viața Sfântului Dosoftei rămâne în conștiința Bisericii, a slujitorilor și a credincioșilor ei ca un iubitor al textelor sfinte, al Sfintei Scripturi și al altor învățături folositoare pe care le-a descoperit în scrierile Sfinților Părinți. De asemenea, le-a descoperit în numeroasele cărți pe care le-a tradus din limbile slavonă și greacă în limba română. A iubit foarte mult liturghia și a dorit ca o ediție completă a Liturghierului să fie scrisă în limba română. Totodată, a iubit Acatistele și Paraclisele, mai ales cele închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, pe care le-a dăruit în ediții noi Bisericii Moldovei. A iubit viața și petrecerea sfinților, îndemnându-i pe preoți și pe credincioși să urmeze acestora, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit în diacon pe Domnul Ionuţ Mavrichi, Consilier Patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, pe seama Catedralei Sfântul Spiridon Nou. De asemenea, Diac. Grigore Marius a fost hirotonit preot şi va fi instalat la Parohia cu hramul Sf. Mc. Dimitrie din Surani, judeţul Prahova.

***

Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, s-a născut în anul 1624, în Suceava, a intrat în monahism la Mănăstirea Probota și a fost ales episcop la Huși, apoi la Roman. A fost de două ori mitropolit al Moldovei, până când a fost luat ostatic de polonezi. După ce a fost dus în Polonia, el a trăit încă 7 ani în exil, unde a și a trecut la cele veșnice.  Sfântul a fost înmormântat la Biserica Nașterea Domnului din Jolkiew, astăzi în Ucraina. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat  canonizarea sa în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005.

Comentarii Facebook


Știri recente