Nerecunoștința, o lepră a sufletului

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, sărbătorită ieri, 20 ianuarie, Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelică în care se arată vindecarea celor zece leproși. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale pericopei, la finalul Sfintei Liturghii ce s-a săvârșit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința patriarhală, potrivit Ziarul Lumina.

Textul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Luca, cap. 17, versetele 12-19, arată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu zece leproși care se rugau Lui pentru vindecare. Domnul Hristos nu pronunță nici un cuvânt de vindecare și nici nu cere ceva din partea lor, ci doar îi trimite să se arate preoților, în primul rând pentru că preoții cunoșteau din cartea Leviticului, cap. 13, dacă erau într-adevăr vindecați și, în al doilea rând, pentru ca să se arate smerenia Fiului lui Dumnezeu de împlinitor al Legii vechi. Dintre cei zece leproși, doar unul, samarinean de neam, s-a întors, s-a închinat și I-a mulțumit Domnului Iisus Hristos. Atunci Mântuitorul întreabă de ceilalți nouă leproși vindecați, nu pentru că dorea să fie lăudat, El Care pe toate le săvârșește din iubire milostivă și smerită, ci pentru a arăta oamenilor că doar unul dintre cei zece s-a vindecat nu numai trupește, ci și sufletește. „Mântuitorul vrea să ne spună că recunoștința este starea de smerenie și sănătate a sufletului, iar nerecunoștința este o lepră a sufletului, chiar dacă omul s-a vindecat de lepra trupului. Recunoștința este firescul demnității umane. Nerecunoștința este nefirească pentru că atunci când omul mulțumește lui Dumnezeu pentru binefaceri și oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat în viața lui, el este sănătos sufletește, este drept și este demn. Când nu mulțumește, este nesănătos, nefiresc, nedrept și nedemn. Recunoștința nu este cerută ca o laudă pentru Sine, ci este cerută de Hristos și celor nouă leproși ca o stare de sănătate spirituală”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De la leprosul vindecat și recunoscător, Biserica a înțeles însemnătatea acestei întâmplări, că mulțumirea sau Euharistia, care este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, este activitatea cea mai demnă, dreaptă și nobilă a Bisericii.

„Trăim în lumea lui Dumnezeu ca și când Dumnezeu nu există”

Din pericopa evanghelică mai înțelegem că doar unul din zece oameni este recunoscător lui Dumnezeu. În aceasta se arată că Tatăl Ceresc respectă libertatea omului de a mulțumi sau nu, deși toate binefacerile de care se bucură omul vin din existența cerului și a pământului pe care nu omul le-a făcut, ci Dumnezeu. „Această nerecunoștință are la bază o nesimțire spirituală a legăturii omului cu creația făcută de Dumnezeu. Trăim în lumea lui Dumnezeu ca și când Dumnezeu nu există, de aceea starea de indiferență, de nemulțumire, de nerecunoștință este o stare nefirească, un comportament nedrept și nedemn în lumea creată de Dumnezeu. Când omul mulțumește lui Dumnezeu are însă încă un mare avantaj, acela al creșterii duhovnicești în comuniunea de iubire cu Dumnezeu. Cine recunoaște iubirea altuia și mulțumește pentru ea crește în iubire. Cine mulțumește lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El se deschide pentru primirea de noi daruri duhovnicești și astfel omul crește duhovnicește. Iar cine nu mulțumește lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru toate binefacerile, mai ales pentru darul mântuirii, cade, scade și decade duhovnicește, diminuează și se dezumanizează”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat credincioșii să mulțumească persoanelor prin care Dumnezeu a arătat iubirea Sa față de noi și mai ales Părintelui Ceresc pentru existența noastră, întrucât nu era obligatoriu să existe nici lumea, nici noi ca persoane.

Comentarii Facebook


Știri recente